Salarii diminuate la Primăria Târgu-Neamţ

Miercuri, 31 ianuarie, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Târgu-Neamţ, având pe ordinea de zi mai multe proiecte. Cel mai important dintre acestea a fost cel referitor la stabilirea salariilor pentru anul 2018 al angajaţilor din primărie şi din cadrul serviciilor publice din subordinea legislativului târgnemţean.

La şedinţă au participat numeroşi angajaţi din primărie, care au aşteptat cu sufletul la gură să afle cu cât le vor fi diminuate salariile. Aleşii locali au votat ca salariile să fie reduse cu 17%. Aproximativ 100 de miliarde de lei vechi au fost alocaţi pentru salariile din acest an, cu tot cu restanţele salariale. Bugetul total este de 160 de miliarde lei vechi. Asta înseamnă că aproximativ 65% din bugetul local se va duce doar pentru salariile din acest an.

„La un salariu de 5.000 de lei, de exemplu, se va reduce cu 850 de lei. Această reducere va afecta mai mult pe cei cu salarii mari. La cei cu salarii mici nu se va simţi prea mult această reducere. Fără datoriile pe care le mai avem, procentul pentru salarii de la buget ar fi însemnat practic 59%. Practic, salariile au ajuns la nivelului lui iulie 2017, înainte de acele măriri salariale”, ne-a explicat viceprimarul Vasile Apopei. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora