Săbăoani: un bărbat și-a dat foc la casă și s-a spânzurat în pod

incendiu-casaUn bărbat de 47 de ani din Săbăoani, care a a amenințat de mai multe ori că-și va pune capăt zilelor, a trecut la fapte în această dimineață. După ce soția lui a plecat la serviciu (femeia muncește la o brutărie din comună), a dat foc casei, apoi s-a urcat în pod și s-a spânzurat.

Pompierii au fost anunțați de vecinii care au văzut flăcările, s-au dus la intervenție cu două autospeciale și, ca de obicei, au intrat prin fiecare încăpere, ca să vadă dacă nu sunt butelii sau recipiente cu substanțe inflamabile, care ar putea exploda. Militarii au găsit proprietarul spânzurat în pod, l-au coborât, iar paramedicii au încercat să-i acorde primul ajutor însă nu au mai putut face nimic pentru el.

Bărbatul nu lucra nicăieri, era consumator de alcool și se plângea că s-a săturat de viață și se va sinucide, ceea ce a și făcut. ||Singura parte bună este că vecinii au văzut incendiul la timp, astfel că n-au ars decât bunurile din camera pe care a incendiat-o și o parte din scândurile din pod, și familia sa (soția și băiatul) n-a rămas pe drumuri. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Lidl România aniversează 15 ani cu premii pentru clienți de până la 30.000 euro

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de prezență pe...

Miros de gaz în curtea SJU Piatra Neamț – alimentarea a fost sistată după descoperirea unei conducte defecte

Actualizare „Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț informează pacienții, aparținătorii...