Să râdem sau să plângem? Ai iaht, adio ajutor social!

Să râdem sau să plângem? Ai iaht, adio ajutor social!
Sursă foto: haipeiaht.ro

Cea mai importantă modificare apărută în legislaţia prin care se acordă ajutoare sociale (Legea nr. 196/2016) este detalierea componentelor veniturilor unei familii sau persoane singure, în baza cărora se stabilesc beneficiarii. A fost detaliată, de asemenea, lista excluderilor în care legiutorul a ţinut să include bunuri precum iahturile, care pot fi deţinute însă de persoanele cu handicap dacă le utilizează pentru transportul propriu.

Ministerul Muncii anunţă printr-un comunicat de presă „Guvernul a aprobat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 196/2016, prin care, recent, a fost implementată reforma privind venitul minim de incluziune.

În cadrul acestei reforme, cele trei beneficii bazate pe testarea mijloacelor, respectiv ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei și ajutorul pentru încălzirea locuinței, au fost corelate pentru a constitui un pachet de sprijin unitar pentru categoriile defavorizate”.

Sunt excluse de la acordarea acestor ajutoare financiare familiile care deţin: clădiri și alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, precum și terenuri din intravilan, cu o suprafață de peste 1.200 mp în zona urbană şi  2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinței și a curții aferente. Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulație pe drumurile publice; autovehicule cu drept de circulație pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor utilizate și/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilității; șalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcațiuni, cu excepția celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervației Biosferei Delta Dunării, completează lista excluderilor. De asemenea, nu poţi să ceri ajutor social din orice categorie dacă ai depozite bancare deținute, ca titular, de cel puțin unul dintre membrii familiei, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori față de valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.

Au fost simplificate toate formularele folosite de asistenţa socială din primării, pentru acordarea venitului minim de incluziune (ajutorul social) bazându-se pe facilitățile Sistemului Național Informatic pentru Asistență Socială (SNIAS).

La sfârşitul lunii august Guvernul a aprobat modificarea și completarea Legii nr. 196/2016, prin care se implementează reforma privind venitul minim de incluziune, la care Guvernul s-a angajat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Astfel, au fost majorate cuantumurile ajutorului social, denumit acum venit  minim de incluziune, de la 260 lei/adult la 275 lei/adult şi de la 300 lei/adult  la 400 lei/adult echivalent în cazul persoanelor vârstnice, respectiv de la 600 lei/adult la 700 lei/adult echivalent în cazul componentei de ajutor pentru familia cu copii (actuala alocație pentru susținerea familiei). Nivelul veniturilor din muncă deductibile din venitul total al familiei, pentru stabilirea acestor drepturi, a fost majorat cu 100 de lei, de la maximum 400 lei la 500 lei.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...