S-a tăiat de la gât în jos, după o ceartă în familie

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Ruginoasa, s-a tăiat cu un cuțit, de la gât în jos, după o ceartă în familie. Echipajul de ambulanță care a fost chemat la locul scandalului, în dimineața de 1 mai, l-a găsit pe bărbat în stare de inconștiență.

„Pacientul ar fi încercat să se sinucidă, avea plăgi tăiate la gât, torace și abdomen, fiind preluat în stare de inconștiență de echipajul cu asistent medical și transportat la CPU al Spitalului Municipal Roman”, a declarat asistenta șefă Luminița Rozoschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Neamț.

Rănitul a fost îngrijit și stabilizat în Centrul de Primire a Urgențelor. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora