0:00

Contractul de finanțare pentru proiectul de construire a Spitalului Regional Iași a fost semnat pe 30 decembrie 2019 de ministrul Sănătății, Victor Costache și ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan. Oficialii au anunțat că astfel se asigură finanțarea primei faze de dezvoltare a obiectivului prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a investiției este de 500,805 milioane de euro, suma urmând a acoperi toate cheltuielile aferente proiectării, construcției, dotării și operaționalizării Spitalului Regional de Urgență Iași. „Astăzi am semnat, în prezența vicepremierului, dna Raluca Turcan, primul contract de finanțare pentru cel mai avansat dintre spitalele regionale si am reușit atingerea unui obiectiv important din Programul de guvernare, urgentarea proiectelor mari de infrastructură. Vom continua colaborarea cu Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional pentru semnarea în cel mai scurt timp și a celorlalte două contracte de finanțare, pentru construirea spitalelor regionale de urgență din Cluj și Craiova„, a declarat Victor Costache, care a mai spus că Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Fondurilor Europene continuă discuțiile pentru extinderea sprijinului Comisiei Europene pentru realizarea acestor proiecte majore.

S-a semnat finanțarea construirii primului spital regional, ZCH NEWS - sursa ta de informații

La rândul său, ministrul Ion Ștefan a declarat: „Am semnat, astăzi, contractul de finanțare pentru demararea construcției Spitalului Regional de Urgență Iași, unul dintre cele mai importante și mult așteptate proiecte de către cetățeni. Mă bucur că vom începe anul nou cu un proiect de o asemenea anvergură. România are nevoie urgent de spitale regionale, așadar avem în plan să continuăm investițiile la acest nivel cu spitalele din Cluj și Craiova, chiar din primele luni ale anului viitor”. Spitalul regional de la Iași va avea 850 de paturi, acoperișul spitalului va fi dotat cu un helioport H-3 pentru a găzdui un elicopter Eurocopter EC-135, destinat urgențelor. Construirea celor 8 spitale regionale face parte din Strategia României în domeniul Sănătății. (C.I.)

 

 

Articolul precedentAcoperiș de bloc luat de vânt
Articolul următorPrimarul de Piatra Neamț: ”Un an 2020 cât mai bun, cu bucurii și dorințe împlinite!””