S-a înecat cu mici la festivalul apei, au intervenit pompierii

Pompierii care asigurau misiunea obișnuită pentru orice spectacol la ”Water Music Festival”, au avut o intervenție duminică, 2 septembrie. Festivalul s-a desfășurat, în perioada 31 august-2 septembrie, în comuna Ceahlău, iar militarii au fost prezenți, zilnic, pentru a asigura măsurile PSI, cu o autospecială de stingere și un autoturism de serviciu cu barcă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tîrgu Neamţ – Garda 2 Poiana Teiului. Numai că solicitarea pe care au primit-o n-a avut legătură cu vreun incendiu.

„Duminică, 02.09.2018, la ora 11:57, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112, despre faptul că o pesoană de sex masculin, participantă la festival, s-a înecat cu un bol alimentar. Pompierii militari aflați în misiune la eveniment au intervenit și au acordat primul ajutor medical victimei aceasta revenindu-și”, a precizat lt. Andrei Grancea, comandantul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț.

Bărbatul în cauză s-a înecat cu mici. După aplicarea manevrei Heimlich, pacientul a fost predat echipajului de pe ambulanța trimisă la intervenție și transportat la spital. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...