gunoiÎn ciuda faptului că societatea Rossal zona 3 din Târgu-Neamţ a atenţionat de mai multe ori cetăţenii să-şi încheie contracte de salubritate, ca să nu plătească o taxă dublă la primărie şi să nu mai arunce gunoaiele în locuri nepermise, unii dintre ei continuă să-şi arunce gunoaiele pe malurile Ozanei. Joi, 11 ianuarie, la solicitarea primarului Daniel Harpa, două utilaje a societăţii Rossal a strâns aproximativ 50 de mc de gunoi cu ajutorul mai multor beneficiari ai ajutorului social. Practic, de la ultima acţiune de curăţenie de acum trei luni de zile cantitatea de gunoi ridicată s-a dublat.

ridicate gunoi„La solicitarea domnului primar Harpa au fost trimise pe malul Ozanei două utilaje, respectiv un încărcător şi o autospecială cu un container de gunoi menajer de 32 metri cubi. Însă, am rămas cu un gust amar când am văzut cât gunoi  a fost aruncat pe malul Ozanei, faţă de ceea ce am găsit acum trei luni de zile, de la ultima acţiune, când am ridicat 25 de tine de gunoi, faţă de acum, când am ridicat o cantitate mai mult decât dublă. Am şi două explicaţii. Prima ar fi că persoanele fizice nu au înţeles faptul că noi colectăm gunoiul menajer şi de la cei care nu au un contract încheiat cu noi, dar care până la urmă vor plăti o taxă dublă la primărie şi care continuă să arunce gunoiul pe malul Ozanei, în loc să-l arunce la tomberoane sau să-l scoată în faţa porţii de unde va fi preluat de maşina de gunoi. A doua explicaţie ar fi că din compoziţia deşeurilor aruncate pe malul Ozanei se explică de ce aşa puţine societăţi comerciale din zona 3 au încheiat contracte cu Rossal. Printre gunoaiele pe care le-am adunat astăzi, există şi gunoi care provine de la societăţi comerciale compus din ambalaje, cutii şi altele. Administratorii acestor societăţi comerciale trebuie să înţeleagă că vor fi taxaţi dublu de către primărie, dacă nu vor încheia cu noi un contract. Vor plăti 688 de lei pe tonă, sumă pe care o vor plăti lunar”, ne-a declarat Mihai Florea, directorul Rossal zona 3 Târgu-Neamţ.

„De cealaltă parte, primarul Daniel Harpa este şi mai direct: fac apel din nou la cetăţenii oraşului Târgu-Neamţ, atât la persoane fizice, cât şi la persoane juridice, să-şi încheie contract de salubritate cu firma Rossal, altfel vor plăti dublu la primărie. Oraşul nostru nu este groapă de gunoi şi îi avertizez pe acei care îşi vor mai arunca gunoiale în locuri nepermise, pe malurile Ozanei sau prin locuri mărginaşe ale oraşului că nu vor scăpa de taxa de salubritate. Dacă nu îşi vor face contracte cu Rossal vor plăti dublu la primărie. Să încercăm să devenim mai civiliazaţi, mai responsabili şi să ne gândim că tuturor ne place să trăim într-un oraş curat”.

C.T. STURZU

Articolul precedentPoliția Neamț face angajări
Articolul următorReținuți pentru țigări netimbrate în valoare de 100.000 de lei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.