gunoi depozit 01Gunoaiele judeţului – un  venit sigur şi constant pentru firmele de salubrizare – fac obiectul unui proces între societatea Rossal din Roman şi Asociaţia Eco Neamţ.

Tribunalul Neamţ, unde a avut loc primul şi, se pare, singurul termen de judecată, astăzi, 14 iunie, trebuie să se pronunţe asupra legalităţii licitaţiei organizate de Eco Neamţ, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Neamţ, pentru salubrizarea oraşului Roman şi a celor 17 comune arondate. La licitaţie nu s-a înscris decât Rossal, iar comisia a anulat întreaga procedură, considerând că ar fi trebuit cel puţin 3 ofertanţi.

Legea nu este clară şi, din acest motiv, sunt probleme la nivel naţional”, a declarat Vasile Şendrea, director executiv al Eco Neamţ. „În Legea 51 se stipulează că sunt necesare minim 3 oferte, iar Ordonanţa 34, care este ulterioară legii, nu mai precizează nimic despre această obligaţie, dar nici nu abrogă articolul respectiv din lege. Nu ştim care va fi soluţia tribunalului, dar în orice caz până acum instanţele, şi în special curţile de apel, au anulat licitaţiile şi au dispus reluarea procedurilor cu minim 3 oferte, deşi legislaţia nouă nu prevede expres acest lucru”.

Pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere, judeţul Neamţ a fost împărţit în 4 zone: Piatra-Neamţ, comunele arondate şi oraşul Roznov (zona I), Roman şi comunele din jur (zona II), Târgu-Neamţ şi comunele limitrofe (zona III) şi Bicaz plus comunele de pe Valea Muntelui (zona IV). Separat, Eco Neamţ şi CJ Neamţ au scos la licitaţie depozitul de la Girov, care este blocat în justiţie. Cât despre licitaţiile pentru salubrizarea celor 4 zone, s-au organizat doar 3, dar toate au fost anulate. Procedurile vor fi reluate cât mai repede posibil, condiţia de bază fiind să se înscrie cel puţin 3 firme, iar criteriul care contează este preţul cel mai mic pentru populaţie. (C.M.)

Articolul precedentDIICOT: Traficanţi de droguri trimişi în judecată
Articolul următorIAŞI/VASLUI: Cod galben de inundaţii pe râurile Bârlad şi Prut
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.