ROMSILVA A DAT STARTUL CAMPANIEI DE ÎMPĂDURIRI DE TOAMNĂ

Campania de împăduriri de toamnă a fost marcată oficial, joi, 23 noiembrie, la Ocolul Silvic Brănești din cadrul Direcției Silvice Ilfov, la eveniment participând domnul Dragoș Ciprian Pahonțu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, domnul Cezar Răduță, director al Direcției Silvice Ilfov, colegi silvicultori, elevi și cadre didactice ale Colegiului Silvic ”Theodor Pietraru” din Brănești.

ROMSILVA A DAT STARTUL CAMPANIEI DE ÎMPĂDURIRI DE TOAMNĂPentru campania de împăduriri de toamnă, Romsilva a planificat plantarea a 4,1 milioane de puieți forestieri, urmând să fie regenerate 2.537 de hectare fond forestier de stat, din care 1.340 de hectare regenerări naturale și 1.233 de hectare prin împăduriri. De asemenea, sunt prevăzute completări curente în plantații pe o suprafață de 207 de hectare și lucrări de refacere a plantațiilor pe alte 141 de hectare.

Programul anual de regenerare a pădurilor de stat administrate de Romsilva, prevede împăduriri pe o suprafață de 14.252 de hectare, din care 8.721 de hectare prin regenerări naturale și 5.531 de hectare prin împăduriri, completări curente în plantații pe 2.589 de hectare și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de calamități pe alte 306 hectare.

ROMSILVA A DAT STARTUL CAMPANIEI DE ÎMPĂDURIRI DE TOAMNĂÎn campania de împăduriri de primăvară, Romsilva a regenerat 12.100 de hectare, adică 84,9% din programul anual, 7.629 de hectare fiind regenerate natural, iar 4.471 de hectare au fost împădurite. În campania de primăvară au fost plantați 28,9 milioane de puieți, valoarea investițiilor în regenerarea pădurilor de stat ridicându-se la 70,3 milioane de lei.

ROMSILVA A DAT STARTUL CAMPANIEI DE ÎMPĂDURIRI DE TOAMNĂÎn ultimii 26 de ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat natural sau artificial peste 540.000 de hectare păduri de stat. Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare păduri de stat, aproximativ 47% din totalul fondului forestier național. (BIROUL DE PRESĂ AL REGIEI NAȚIONALE A PĂDURILOR – ROMSILVA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Direcția Silvică Neamț: repopulări de păstrăv pe Tarcău, Borca și lacul Iapa

Direcția Silvică Neamț are și alte „preocupări” pe lângă...

Vaslui. Incendiu devastator provocat de o candelă lăsată nesupravegheată

Un incendiu de proporții a distrus locuința unei familii...

Bacău. Accident feroviar mortal

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a...

Salvamont Neamț intervine în Șaua La Morminte. Victimă epuizată cu probleme medicale

Echipa de salvatori montani din Baza Salvamont Durău intervine,...