admitereAstăzi la ora 12 au fost publicate rezultatele admiterii la liceu 2024 pentru absolvenții de clasa a VIII-a pe admitere.edu.ro și la avizierele liceelor. Rezultatele repartizării în licee pot fi văzute introducând codul pe care fiecare elev l-a primit de la școală la Evaluarea Națională. Elevii pot verifica și lista locurilor care au rămas libere.

Pentru a doua oară în ultimii 20 de ani admiterea la liceu s-a făcut pe baza mediei obținute de elev la Evaluarea Națională, iar media claselor V-VIII a fost doar criteriu de departajare pentru cei cu medii egale. În perioada 25-30 iulie 2024 se va face confirmarea locului prin depunerea sau transmiterea dosarelor de înscriere la liceul unde au fost repartizați elevii.

Înscrierea la licee a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează pe baza următoarelor acte:

  • cererea de înscriere (se descarcă de pe site-ul liceului/se ridică de la Comisia de înscrierea a liceului);
  • cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere – copie după ambele și prezentarea lor în original la înscriere);
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională, în original – clasa a VIII-a – se obține de la școala absolvită;
  • foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale), în original – se obține de la școala absolvită;
  • fișa medicală, în original – se obține de la școala absolvită sau de la medicul de familie

Elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) depun și certificatul de orientare școlară și profesională, iar elevii romi depun recomandarea de apartenență la etnia romă. ZCH a prezentat rezultatele admiterii la liceu și învățământ profesional pentru candidații CES și romi din județul Neamț, din 18 iulie.

Calendarul admiterii la liceu 2024 – prima etapă

  • 24 iulie 2024: repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025
  • 24 iulie 2024: comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ
  • 25 – 30 iulie 2024: depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
  • 30 iulie 2024 Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
  • 31 iulie – 2 august 2024: rezolvarea de către comisia de admitere județeană, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

Pe 2 august va începe a doua etapă de admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, conform ordinului de ministru.

A.A.

Articolul precedentPrimăria Piatra Neamț. A treia etapă de cosire se apropie de final
Articolul următorFOTO. Protecția Consumatorilor a inspectat Centrul Rezidențial de la Războieni: condiții improprii și alimente expirate
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.