Reuniune de CJ cu 13 proiecte

cj 2013 04

 Luni, 19 august, la ora 14, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Județean Neamț. Ordinea de zi conține 13 proiecte de hotărâre. Trei dintre proiecte au în vedere obținerea finanțării europene pentru înfiinţarea unei stații Salvamont în comuna Ceahlău și modernizarea infrastructurii din stațiunea Durău. ”Sunt câteva proiecte de hotărâre ce privesc absorția de fonduri europene. Este cel ce prevede aprobarea proiectului de interes judeţean Dezvoltarea infrastructurii pentru Serviciul Public Salvamont, din zona Durău-Masivul Ceahlău, a documentaţiei tehnico-economice, precum şi a cheltuielilor legate de acest proiect și aprobarea proiectului de interes judeţean Modernizarea infrastructurii rutiere pentru valorificarea potenţialului turistic din Masivul Ceahlău-Staţiunea Durău, a documentaţiei tehnico-economice, precum şi a cheltuielilor legate de acest proiect, foarte importante pentru noi. Acestea trebuie depuse până pe 20 august, mai ales că suntem la limită. Avem însă șanse să obținem banii pentru că este deja depus un proiect foarte mare, în valoare de 11 milioane de euro, din partea altui județ, dar care se pare că va fi respins pentru că nu întrunește criteriile cerute. Atunci am avea șansa să obținem noi finanțare pentru proiectele noastre care sunt mult mai mici ca valoare. De aceea trebuie să ne grăbim să le depunem”, a precizat Dan Manoliu, vicepreședinte al CJ Neamț.(I.C.)

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...