Reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie

Reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţieIeri, 29 iunie, un bărbat de 37 de ani, din comuna Ion Creangă, după ce a băut bine, a ameninţat-o cu bătaia pe mama sa, în vârstă de 69 de ani. Femeia l-a reclamat la poliţia din localitate, iar oamenii legii s-au deplasat la faţa locului. Din primele cercetări efectuate, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității femeii, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva fiului.

Acesta a revenit acasă la mama sa, în aceeaşi zi, continuând scandalul, poliţiştii depistându-l în locuinţa acesteia.

„În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore. În cursul acestei zile, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive“, a precizat agent de poliţie Georgiana Moşu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...

Bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el

Actualizare: Potrivit căpitan Irina Popa, din păcate, manevrele de...

Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital după o coliziune la Vorona Mare

Un accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare,...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...