Reţinut 24 de ore pentru încălcarea ordinului de restricţie

Reţinut 24 de ore pentru încălcarea ordinului de restricţieUn bărbat de 63 de ani, din Bălțătești a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, pentru că ar fi exercitat acte de violență asupra fostei sale soții şi ar fi încălcat ordinul de protecţie emis pe numele său.

Marți, 22 iunie, femeia în vârstă de 59 de ani l-a reclamat la Poliția Rurală Crăcăoani. Echipajul de polițiști, care s-a deplasat la fața locului, a constatat că acesta ar fi intrat în casa fostei sale soții, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Târgu-Neamţ. Pe fondul unor discuţii în contradictorii, bărbatul ar fi amenințat-o și ar fi lovit-o.

Bărbatul a fost găsit de polițiști și condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

“În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și încălcarea ordinului de protecție, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț“, a precizat Georgiana Moşu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Astăzi, 23 iunie, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Avertizare de vreme rea: ploi torențiale și grindină în 12 localități

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o...

Bacalaureat 2026. Reguli de comportament în sala de examen la probele de competențe

La probele de competențe (orale și digitale) care se...

Operațiunea Jupiter în Moldova: descinderi în Suceava, Botoșani Bacău și Vaslui

Acțiunea Parchetului General din 8 iunie, care anunța peste150...

Accident la Gârcina. Un bărbat beat, întins pe carosabil a fost lovit de o mașină

Un accident neobișnuit a avut loc duminică seara, 7...