În perioada în care, la Piatra Neamț, se sapă șanțuri prin tot orașul, pentru a îngropa cablurile care au devenit o povară pentru stâlpi și o rană pentru estetica urbei, la Roznov se realizează o minunată și multifuncțională instalație de gaz metan.
Pe lângă faptul că este supraterană (probabil aceasta era varianta în trend pe vremea când a fost întocmit proiectul), asigură o ”stabilitate” pe termen lung a căilor de acces spre proprietăți.
Este de la sine înțeles că inițiativa de a muta vreodată porțile unei gospodării vafi ”îngrădită” de avizele necesare modificării formei țevii de gaz. Care, de altfel, dă așa, un fel de amploare localității, ca să nu mai vorbim de reperul de înălțime.
Probleme este posibil să apară dacă este nevoie ca vreun utilaj sau vreo mașină de mare tonaj, cu materiale de construcții de exemplu, să treacă pe sub țeavă. Că pare poziționată prea jos pentru a permite accesul în siguranță și prea sus pentru a fi folosită ca bară pentru bătut covoarele. Nu de alta, dar să beneficieze în vreun fel și cei care nu se racordează la rețea. (C.M.)