Sâmbăta aceasta, pe 12 octombrie 2024, a avut loc resfințirea Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” din satul Stejaru, comuna Farcașa. Evenimentul a fost condus de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul alături de un sobor de preoți și a reunit numeroși credincioși din împrejurimi.

Aducerea Sfintelor Moaște de la Schitul Prodromusfintire farcasa 3

Parohia Stejaru a primit vizita delegației din partea Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, condusă de Ieromonahul Teofil și Monahul Macarie, care a adus spre închinare Moaştele Sfinților: Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie Teologul, Sf. Haralambie, Sf. Cozma şi Damian, Sf. Trifon, Sf. Modest, Sf. Mc.Varvara, Sf. Apostol şi Evanghelist Matei şi Sf. Arhid. Ştefan. Comuna Farcașa este locul unde s-a născut Părintele Petroniu Tănase, cel care a fost stareț al acestui așezământ românesc de la Muntele Athos.

Recunoașterea meritelor în slujba comunității și a bisericiisfintire farcasa 1 1

În cadrul evenimentului, părintele paroh Ciprian Mihai a fost distins cu titlul de iconom stavrofor, o recunoaștere a eforturilor sale deosebite pentru restaurarea bisericii și pentru activitatea sa spirituală în slujba comunității din Stejaru. Totodată, primarul comunei Farcașa, Bogdan Țifui, a primit „Crucea Moldavă,” cea mai înaltă distincție acordată laicilor de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei, ca semn al aprecierii pentru contribuția sa la dezvoltarea comunității și susținerea activităților bisericii din Stejaru. De asemenea, a fost distins deputatul Mugur Cozmanciuc pentru sprijinul acordat comunității și bisericii din Stejaru, alături de alți oficiali. În final, au fost distinși membri ai parohiei care s-au implicat în mod deosebit la organizarea acestui eveniment.

Mesajul părintelui paroh Mihai Cipriansfintire farcasa 6

La finalul ceremoniei, părintele Mihai Ciprian a prezentat istoricul bisericii din Stejaru și a adresat un cuvânt de mulțumire PS Nichifor Botoșăneanu, părinților athoniți prezenți, oficialităților, forțelor de ordine, credincioșilor care au contribuit la restaurarea bisericii și celor prezenți. Nu în ultimul rând, cu multă emoție, a mulțumit lui Dumnezeu: „pentru darul pe care mi l-a făcut în urmă cu 25 de ani, soția mea, preoteasa Clara. O mamă jertfelnică, o soție credincioasă și răbdătoare, o gospodină destoinică și o preoteasă vrednică de această slujire în care s-a implicat.”sfintire farcasa 8

Sărbătoarea resfințirii bisericii din Stejaru a adus împreună membri ai comunității din zonă și din localitățile învecinate, oficialități locale și județene, un sobor de preoți de pe Valea Muntelui care a slujit împreună cu PS Nichifor Botoșăneanul. Credincioșii au avut ocazia să participe la Sfânta Liturghie arhierească, un moment de înnoire spirituală, care a fost cu atât mai deosebit cu cât a fost posibilă închinarea la Sfintele Moaștele aduse de la Muntele Athos.

Alexandru Andrieș

Articolul precedentSuspiciuni de fraudă la „Casa Verde Fotovoltaice”
Articolul următor735 posturi vacante în Neamț