TeenAct, trupa de teatru a Colegiului Naţional “Petru Rareş”, a încheiat cu o reprezentaţie de zile mari ediţia din acest an a Festivalului de Teatru Piatra Neamţ. Deşi se spune că nimeni nu este profet în ţara sa, tinerii actori pietreni nu au avut acest ghinion. Dincolo de premiile obţinute anul acesta, care nu sunt puţine, a fi apreciat la tine acasă e poate răsplata cea mai frumoasă pentru o muncă deloc uşoară. Duminică, 19 noiembrie, Sala Mare a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț a fost arhiplină. Au fost prezenţi mai ales liceeni, ceea ce este extrem de semnificativ. Şi evoluţia celor şase tineri a fost una remarcabilă, iar publicul a simţit acest lucru, aplaudând minute în şir.
“A fost unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trăit de când suntem noi în TeenAct! Cu o sală plină până la refuz, balconul de sus era full de oameni. Şi în sală oamenii au stat și în picioare pentru a ne vedea. Feedback-ul a fost unul fantastic. Am dat tot din noi pe scenă și s-a văzut. Îmi e greu să descriu în cuvinte momentele trăite pe scenă, înainte și după spectacol. Noi suntem copleșiți!”, a mărturisit Claudiu Ladan, coordonatorul trupei TeenAct Piatra Neamţ.
Este necesar să reamintim întreaga echipă care a făcut posibil acest spectacol. Traducerea aparţine Andei Ciocoiu, iar regia lui Claudiu Ladan. Echipa tehnică este formată din: lumini – Radu Tigran, sunet – Mircea Ţăranu, maşinist – Jamil Tarak, scenografia și producția: Raluca Rusu, care este şi profesor coordonator. Distribuția este următoarea: Claudiu Ladan, Alexandra Bîrliba, Smaranda Mihalache, Sandrino Mătase, Viorela Stoian şi Luisa Rotariu.
Şi o sugestie. Poate realizarea mai multor reprezentaţii cu această remarcabilă trupă pe scena TT-ului nu ar fi o idee tocmai rea! (M. CONSTANTINESCU; FOTO: TT)