Penitenciarul BacauUn bărbat de 43 de ani, din Roman a fost ridicat de poliţişti, în ziua de 23 februarie, şi escortat la Penitenciarul Bacău, unde are de ispăşit o pedeapsă de 2 şi 3 luni de închisoare, pentru ”rele tratamente”, aplicate femeii sale.

În fapt, în perioada 2009 – 2012, în timp ce se afla pe teritoriul Italiei împreună cu concubina sa, bărbatul a insultat-o, a amenințat-o în repetate rânduri, chiar și cu moartea și a agresat-o fizic, lovind-o cu diferite obiecte. Totodată, acesta ar fi încercat să o dea afară din locuința comună, atât pe concubina sa cât și pe fiica sa minoră, constrângând-o astfel să trăiască în condiții de umilință și frică constantă pentru propria viață, acțiuni ce au fost exercitate în prezența fiicei sale minore”.

Încarcerarea individului s-a făcut în baza unei decizii a Curţii de Apel Bacău, care a stabilit: “Recunoaşte sentinţa penală nr. 1087/15 din 08.06.2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Torino – Secţia a III a penală definitivă prin sentinţa pronunţată la data de 24.07.2015 de Curtea de Apel din Torino- secţia a IV, prin care persoana transferabilă COTNĂREANU ( fost Mititelu ) FLORIN LIVIU, a fost condamnată la 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare prev. de art. 206 ain. 1 cp cu aplic. art. 35 alin. 1 cp şi lovire sau alte violenţe asupra unui membru al familiei prev. de art. 193 alin. 1 cp rap. la art. 199 cp, cu aplic. art. 35 alin. 1 cp. Dispune executarea pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare într-un penitenciar din România”.

C.M.

Articolul precedentCrește numărul persoanelor infectate Covid – alte 67 de cazuri noi în Neamț
Articolul următorTelecomunicaţiile Speciale se mută la Stadionul Ceahlăul