0:00

Reguli și facilități noi pentru agricultori, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Din 2014, la nivelul politicii agricole comunitare vor avea loc destul de multe schimbări, care vor afecta toate categoriile de investitori din agricultură. Dacian Cioloș, comisarul european pentru agricultură, a detaliat câteva dintre aceste măsuri pentru presa românescă. Ca principale elemente de noutate pentru micii fermieri ar fi creșterea treptată a subvențiilor, ruperea multor bariere birocratice și un sprijin consistent pentru cei care încep o activitate agricolă. Marii fermieri trebuie să se orienteze spre rotația culturilor, spre plantarea de perdele forestiere de protecție și spre păstrarea unor benzi înierbate, cu scopul declarat de menținere a florei și faunei. Iată cele mai importante declarații ale comisarului european, așa cum au fost ele acordate HotNews.Ro.

 * Pentru tinerii fermieri

 Tinerii fermieri au șansa de a beneficia de mai multe măsuri de sprijin: ”Un tânar fermier e cel care preia o fermă sau își constituie o fermă și are până în 40 de ani în momentul instalarii în agricultură. Și dacă este cazul, în primii 5 ani după ce și-a preluat/creat ferma, va putea primi o subvenție cu 25% mai mare decât subvenția de bază pe care o are în statul membru respectiv, pentru 5 ani de zile, pentru suprafețe cuprinse între 25 și 90 de hectare. Fiecare stat membru va trebui să stabilească suprafața sau, eventual, limitele. La nivel european asta este limita, nu poate să fie ferma tânarului, care e susținută cu aceasta plată complementară, mai mică de 25 de hectare și nici mai mare de 90 de hectare”. Pentru această categorie de fermieri se prevăd măsuri de simplificare a acordării subvenției: ”Legat de micii fermieri, în primul rând, am propus o schemă simplificată de subvenție, pe fermă, începând din 2014 până în 2020, care poate să rămână aceeași, constantă, o sumă fixă cu un număr de controale și cu birocrație mult redusă”.  O altă facilitate va consta în sprijinul investițiilor mici, pe baza unor scheme simplificate:  ”Aş vrea să amintesc, în primul rând, o măsură, care dă posibilitatea să se finanțeze investiții simple, cu sume până la 15.000 de euro, care pot fi acordate o dată, fără cofinanțare din partea beneficiarului privat și cu un dosar simplu. Îți elaborezi proiectul de investiție simplu, cu obiectivele pe care vrei să le atingi. Odata ce proiectul ți-e aprobat, primești suma de 15.000 euro, n-ai nevoie de co-finanțare, îți faci investiția și trebuie doar să demonstrezi că ți-ai atins obiectivul pe care ți l-ai fixat în proiect. Nu trebuie să vii cu facturi, nu mai trebuie să vii cu 3 oferte şamd, cum era cazul pentru celelalte investiții”.

 * Ajutoare pentru organizațiile de producători agricoli

 Pentru România, pentru producătorii agricoli, o problemă de o mare importanță constă în comercializarea produselor. Este greu pentru cineva, care are o plantație agricolă, să se ocupe și de comercializarea produselor. Din acest punct de vedere, va exista, spune Dacian Cioloș, o mare deschidere pentru sprijinirea organizaţiilor de producători agricoli cu caracter comercial: ”Vor fi niște măsuri foarte concrete pentru sprijinirea constituirii organizațiilor de producători cu caracter comercial, inclusiv de marketing și cu facilități pentru investițiile pe care le fac aceste organizații, grupuri de producători. (…) La constituire există o susținere financiară, pentru a încuraja formarea organizației respective de producători. În sectorul legume-fructe, pe o perioadă de mai mulți ani, se pot finanța programe multi-anuale pentru organizația de producători respectivă, cu sume de până la 4% din valoarea cifrei de afaceri a grupului de producători respectiv. Deci un grup de producători, care are o cifră de afaceri de 100.000 de euro va putea primi 4.000 de euro în fiecare an, pentru a finanța diferite programe. Un astfel de grup, pentru orice sector, dacă va face o investiție pentru un centru de colectare de legume-fructe sau un centru de procesare a laptelui, va primi un nivel de co-finanţare publică din programul de dezvoltare rurală cu 10% mai mare decât nivelul de co-finanțare publică pentru măsura respectivă”.

 * Fermele mari: practici agricole benefice pentru mediu

 La nivelul fermelor mari, se va oferi sprijin financiar pentru acei investitori, care vor acorda mai multă atenție mediului ambiant: ”Pentru fermele mari e un sprijin financiar, pentru ca ele să se orienteze spre practici agricole mai benefice pentru mediu, de exemplu, sau pentru reducerea costurilor cu energia, pentru reducerea pesticidelor, îngrășămintelor chimice și pentru abordarea altor tehnologii. Și chiar și ele au interesul să-și reducă costurile de productie. Aici avem măsuri specifice, prin care încurajăm aceste ferme mari cu tehnologii mai moderne să lucreze mai îndeproape cu cercetarea aplicată și să pună în practică rezultatele cercetării cu niște obiective foarte clar stabilite, legate de reducerea de energie, inputuri, calitatea produselor”, a declarat Dacian Cioloș. Cum peste 30% din plățile directe vor fi condiționate de respectarea practicilor benefice pentru mediu, comisarul european a dat detalii concrete: ”Un fermier, care are 500 de hectare cu grâu în arendă, va trebui, în primul rând, să aibă pe suprafața fermei cel puțin 3 culturi în același an. Nu e suficient să ai doar grâu pe 500 de hectare. Cultura principală, dacă e grâu, trebuie să fie pe cel mult 75% din suprafața fermei, iar a treia cultură să acopere cel puțin 5%. Asta pentru a încuraja fermierul respectiv ca, în decursul timpului, să facă o rotație a culturilor, ceea ce e benefic pentru menținerea fertilității solului. Dacă fermierul respectiv mai are și sector de creștere a animalelor, are pășuni să spunem, în zona de munte, în zona de deal, va trebui ca pășunile permanente să fie menținute, adică să nu fie arate. Orice pășune care depășeste 8 ani de zile să fie menținută ca pășune permanentă pentru că e benefică și pentru menținerea biodiversității, sigur şi pentru furajarea animalelor. Pentru același fermier, care are 500 de hectare de teren arabil, va trebui să aibă o suprafață de interes ecologic de 5% până în 2017 și de 7% de atunci încolo, suprafaţă, care poate să conțină perdele forestiere, pâlcuri de arbori pe suprafața arabilă, benzi înierbate şamd. Toate aceste suprafețe până acum agricultorii erau incitați să nu le mențină pentru că nu erau eligibile la subvenții și eventual ar fi vrut să-și mărească suprafața arabilă, fără ca neapărat acest teren să fie foarte productiv. De acum înainte o să-i incităm să mențină, pentru că sunt suprafețe importante, pentru menținerea faunei, menținerea florei, chiar și în astfel de câmpuri arabile foarte întinse”.

 V. BĂLĂNESCU

Reguli și facilități noi pentru agricultori, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Articolul precedentLiber la bani pentru partid(e)
Articolul următorPrimăria Bărgăoani mutată la… dispensar