Preşedintele ACIN pe atunci, Ioan Popescu Gopo (recompensat cu Marele Premiu – Palme d’Or, la Cannes, în 1957, pentru “Scurtă istorie”), a fost prezent, în 1986, la Piatra Neamţ, la cea de-a treia ediţie a Festivalul internaţional al filmului pentru copii şi tineret, eveniment de marcă, intitulat mai târziu “Punguţa cu doi bani”. Creator a nenumărate filme de desen animat şi în special a “Omuleţului lui Gopo”, reputatul regizor dorea ca organizatorii manifestării de la cinematografele Panoramic şi Cozla “să ţină la tradiţia creată şi s-o apere ca atare”. (A. MOISE)
“- Sunteţi, Ion Popescu Gopo, printre iniţiatorii şi susţinătorii consecvenţi ai Festivalului filmului pentru copii de la Piatra Neamţ. Ce credeţi: a crescut cota valorii sale, de la prima ediţie şi până acum?
– Deja, la această a treia ediţie, Festivalul de la Piatra Neamţ a căpătat o tradiţie, el este cunoscut şi aşteptat cu nerăbdare, atât de micii spectatori, cât şi de realizatori. Unii pentru a aprecia calitatea filmelor şi a le sugera defectele, ceilalţi pentru a vedea pe ce căi noi de interes pot porni în acest domeniu. Este un efort pe care toţi cineaştii îl apreciază cum se cuvine, în organizarea acestei confruntări, şi profit de prilej spre a mulţumi organelor judeţene de partid şi de stat, pentru felul generos în care au susţinut şi încurajat iniţiativa noastră, devenită aici o adevărată sărbătoare a filmului. Nu-l uit pe regizorul Gheorghe Naghi, cel care a ştiut să-şi lege ţinutul de obârşie de impunerea atât de convingătoare, pe deplin conturată, a acestui festival.
– Cum vedeţi perspectiva manifestării?
– Cred că trebuie să ţinem la tradiţia creată şi s-o ocrotim ca atare. Mă gândesc la o expoziţie de fotografii, cu imagini «de arhivă» ale celor care s-au perindat pe aici, ca invitaţi sau în calitate de concurenţi. Apoi, cred că festivalul ar trebui să-şi aibă o filmotecă a succeselor sale, a celor mai valoroase pelicule pe care le-a impus, ţării şi lumii întregi. Este o datorie a noastră de a ne prezenta şi în viitor prin realizări deja recunoscute, deja afirmate. Comparându-l cu alte festivaluri internaţionale, cred mult în sinceritatea gestului de admiraţie şi a gustului format în rândul generaţiilor de copii de aici (sunt sigur că, peste ani, vom avea excelenţi spectatori de film la Piatra Neamţ). Participând, nu de mult, la un festival asemănător în Italia, mi-am adus aminte de acesta, atât de specific nouă, din ţinutul lui Creangă şi, nu ştiu de ce, mă consideram, acolo, ca venind din Piatra Neamţ, ca fiind din Piatra Neamţ get-beget. Cred că toţi cineaştii care au trecut pe aici şi au luat un premiu pleacă cu imaginea unui ţinut care l-a adoptat şi pe care îl poartă peste tot în suflet.
– Filmele dumneavoastră sunt destinate copiilor şi nu numai lor (pelicula aflată în concurs «Rămăşagul» a confirmat-o). Care este «cheia» acestei accesibilităţi atât de largi?
– Aproape toate filmele mele sunt pentru copiii de la 7 la 77 de ani. A trecut vremea când copii noştri erau insuficient informaţi sau nepregătiţi să descopere noul pe ecran; copii noştri sunt adulţi în devenire şi trebuie să ne adresăm lor ca atare, discutând cu ei ca de la om la om. De aceea, nu mă tem ca în filmul pentru copii să caut noutăţi de exprimare care ştiu că nu-i lasă indiferenţi. Un festival pentru copii, ca acesta de la Piatra Neamţ, are în această privinţă o bursă a gustului şi a aprecierilor deja formată, reprezentând o tradiţie care se vrea confirmată şi îmbogăţită”. (Cristian Livescu, Ceahlăul, sâmbătă, 4 octombrie 1986)
