Considerat “unul dintre cei mai originali şi îndrăzneţi regizori ai radicalei generaţii ’70”, Dan Micu a obţinut două premii în cadrul “Galei spectacolelor de teatru pentru tineret” de la Piatra Neamţ (1971 şi 1973). În 1985, Micu afirma că manifestarea din oraşul de la poalele Pietricicăi, a contribuit din plin la lansarea sa fiind ca un “certificat de garanţie”. Doina Papp (critic de teatru) i-a dedicat în 2003 volumul intitulat: “Dan Micu – Un destin spulberat”, o carte tulburătoare în care evocă viaţa regizorului plecat dintre noi, în 1999, la vârsta de numai 50 de ani. (A. MOISE)
“Sunteţi printre tinerii regizori de astăzi care aveţi la activ două premii obţinute în cadrul manifestărilor teatrale de la Piatra Neamţ. Ce au însemnat aceste premii pentru cariera dv.?
– Am fost, într-adevăr, premiat de două ori, la Piatra Neamţ, pe când eram foarte tânăr, cu spectacolele «Lăpuşneanul» (IATC) şi «Speranţa nu moare în zori» a lui R. Guga (Teatrul Naţional din Târgu Mureş). Ele au rămas succese esenţiale pentru mine, datorită faptului că această reuniune teatrală a fost şi rămâne una de mare prestigiu. Ca şi pentru cariera multor actori, care au primit «certificatul de garanţie» de la Piatra Neamţ, pot spune că manifestarea de aici a contribuit din plin la lansarea mea. Au urmat alte premii, alte satisfacţii…
V-am ruga să le amintiţi.
– Premiul de regie la Festivalul Naţional de teatru din 1974, cu «Piticul din grădina de vară», de D.R. Popescu la Târgu Mureş, premiul ATM pentru regie, în 1979, cu «Jocul dragostei şi al morţii în deşertul de cenuşă» de H. Lovinescu, premiul pentru regie, în 1982, la Festivalul de teatru contemporan, cu «Karamazovii»…
Şi, să nu uităm, succesul din această vară de la Avignon, în Franţa…
– Da, să nu-l uităm – un premiu special al juriului la Festivalul OFF de la Avignon, cu «Les Aigles Rampent», pe textul lui Romulus Vulpescu.
Ce doriţi să transmiteţi actualei «Gale a spectacolelor de teatru pentru tineret» organizate la Piatra Neamţ?
– Să fie şi să se poarte aşa cum îi portul teatrului românesc, conectat mereu adevărului vieţii”. (E. Bitel, Ceahlăul, sâmbătă, 9 noiembrie 1985)
