Regiunea Nord-Est sub cod portocaliu de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis o nouă informare de vreme severă valabilă până pe 29 decembrie la ora 21:00. În toată țara vor fi intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ninsoare, ghețuș, polei și viscol. „Pe parcursul zilei de sâmbătă (27 decembrie), vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice, sud-vestice, apoi, până în seara zilei de luni 29 decembrie, în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40…60 km/h, amplificând senzația de frig. La munte, temporar, vor fi rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea și zăpada depusă. În zona montană, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, pe arii extinse începând din noaptea de sâmbătă spre duminică și până luni dimineața. Local se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general de 5…10 cm, iar în Carpații Meridionali și Orientali, pe alocuri, și de 15…20 cm. Pe arii restrânse se va forma ghețuș sau polei”, conform ANM.

Pe 27 decembrie județele Neamț, Suceava, Botoșani, Iași, Bacău și Vaslui sunt sub cod galben pentru aceleași fenomene. Din 28 decembrie, ora 02:00 până pe 29 decembrie, ora 10:00, întreaga Regiune Nord-Est este sub avertizare cod portocaliu. „În intervalul menționat în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini în general de peste 1700 m, vântul va sufla tare cu rafale de peste 110…130 km/h, va ninge viscolit, vizibilitatea va fi sub 50 m, iar zăpada troienită. Pe parcursul zilei de duminică și în prima parte a nopții de duminică spre luni, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania vântul va sufla tare cu rafale de 70…90 km/h, iar în nordul și în centrul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1700 m de 90…100 km/h, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi foarte redusă”, anunță ANM.

FOTO: meteoromania.ro.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...