Regiunea Nord-Est sub atenționare cod galben de ploi și ninsori la munte

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o nouă atenționate cod galben care vizează trei sferturi din țară, inclusiv Regiunea Nord-Est. Avertizarea este valabilă în perioada 2 aprilie, ora 10:00 – 4 aprilie, ora 18:00, când vor fi ploi însemnate cantitativ, ninsori la peste 1800 m altitudine și strat de zăpadă.Regiunea Nord-Est sub atenționare cod galben de ploi și ninsori la munte

„Începând din dimineața zilei de joi, vor fi ploi local însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul și estul Transilvaniei. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar vineri și sâmbătă vor fi însoțite izolat de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare până la sfârșitul intervalului, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de 40…60 l/mp. În Carpații Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă și în Carpații Orientali, la peste 1800 m altitudine, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi, în medie, de 10…20 cm”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

FOTO: meteoromania.ro

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...