Recorduri ale elevilor nemțeni la Olimpiada Națională de Geografie 2019

Medalia de aur pentru Ema Iosefina Chiriloi, clasa a VIII-a la Școala Gimnazială 5 Piatra Neamț, prof. Cristina Letos, nu este singurul record al elevilor nemțeni la Olimpiada Națională de Geografie 2019.

Andreea Ioana Grămadă, în clasa a IX-a la Colegiul Național „Petru Rareș”, prof. Elena Simona Magdalina, a obținut punctajul maxim 100 la proba practică scrisă, în condițiile în care a fost greu de atins acest punctaj la edițiile din ultimii ani. Andreea, care provine tot de la Școala Gimnazială 5 Piatra Neamț, a participat și la proba de baraj pentru selecția în lotul Olimpiadei de Geografie a Europei Centrale, de Sus și Sud-Est de la această ediție. Ea a primit mențiune din partea Ministerului Educației Naționale.

Un alt record la această competiție este cel consemnat de Andreea Georgiana Fârțigu, clasa a XII-a la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț, care a primit diploma de consecvență ca recunoaștere pentru participarea 5 ani la rând la Olimpiada Națională de Geografie.

Remarcabile sunt și cele 6 premii speciale acordate de Societatea Română de Geografie elevilor: Elias Andrei Călugăru, clasa a VIII-a la Liceul Tehnologic Petricani, prof. Mariana Predoaia; Ecaterina Pintilie, clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Iustin Pîrvu” Poiana Teiului, prof. Iuliana Andrușcă; Maria Rotariu, clasa a X-a la CN „Petru Rareș”, prof. Elena Simona Magdalina; Andrei Nicu Dandu-Pop, clasa a XI-a la CN „Calistrat Hogaș”, prof. Elisabeta Tofan; Tudor Paul Aungurenci, clasa a XI-a la CN „Roman Vodă”, prof. Claudia Macovei; Andreea Georgiana Fârțigu, clasa a XII-a la „Calistrat Hogaș”, prof. Elisabeta Tofan.

La ediția din acest an a olimpiadei, ce a avut loc la Târgu Mureș, au participat 355 de elevi din țară. (C.I.)

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora