Ploile din ultimele zile nu au afectat, încă, zona Târgu-Neamț, chiar dacă râul Ozana s-a umflat.
Daniel Cucoş, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Târgu-Neamț, ne-a informat că situația este sub control în ciuda ploilor din ultimele zile:
“Nu am avut probleme până acum, doar la Blebea fiind nevoie de un autogreder. Avem colaborare cu toate instituțiile și în caz de necesitate intervenim. Avem oameni în toate zonele orașului care supraveghează situația malurilor râului Ozana. În teren sunt și colegii de la Poliția Locală Târgu-Neamț care ne anunță în caz de necesitate”.
Probleme au fost însă în comuna Agapia unde viitura a distrus câteva podețe de lemn și a inundat câteva hectare de teren agricol. „În urma ploilor, câteva podețe de lemn s-au rupt și vreo 7 hectare de terenuri agricole au fost inundate. De asemenea, 8 familii au rămas izolate, din cauza distrugerii podețelor, dar au totuși căi de acces, pentru a se deplasa în centrul comunei. Probleme majore nu avem și sperăm să nu existe. Cu puterea lui Dumnezeu nu putem lupta”, a declarat primarul Neculai Nastasă.
Și în comuna Vânători situația este sub control, însă râul Ozana amenință malurile, cel puțin în zona podului de la ieșirea din comună spre Braniște și chiar și la podul de la Secu. (C.T. STURZU)