Răucești: Speranțe pentru noi modernizări

modernizare drum

Asfaltarea a două segmente de drum comunal, în lungime de 6,8 km, investiție obținută pe Măsura 3.2.2.d, a rezolvat, în totalitate, problemele privind transportul auto între comunele Răucești și Drăgănești, dar și cu cel din satul Săvești. ”Această investiție a venit ca o mană cerească pentru noi. Am finalizat-o, însă avem promisiuni de la politicienii din zonă că vor veni bani și pentru asfaltarea drumului dintre Târgu Neamț și Răucești, în fapt, o scurtătură între cele două localități. Dacă promisiunea se va materializa, pentru mulți dintre locuitorii comunei noastre drumul până la Târgu Neamț s-ar scurta cu aproape 10 km. În schimb, urmărim tot timpul ca și alte proiecte să fie pregătite, iar atunci când se va ivi momentul să le depunem la timp și cu eficiență maximă. Deși, de când sunt primar, s-au asfaltat drumuri în lungime de circa 35 km în comună, mai avem încă vreo 50 de km de modernizat. Totul ține de sursele de finanțare”, a declarat prof. Ilie Apostoae, primarul comunei Răucești. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

Șosea blocată în Neamț după ce o mașină a luat foc

Un autoturism a luat foc, duminică, 21 iunie, pe...

Atenție șoferi! Acțiune în sistem RELEU a Poliției pe DN2

Un week-end ocupat pentru forțele Poliției Neamț. După ce...

Absolvenții de gimnaziu intră mâine în focul Evaluării Naționale

Câteva zeci de mii de absolvenți de școli gimnaziale...