0:00

• Documentul este făcut în batjocură: liberalii „previzionează“ creșterea economică a țării, majorări de pensii și salarii, dar de când au venit la guvernare și-au dat cu stângul-n dreptul când a fost vorba despre mărirea alocațiilor, salariilor și pensiilor

Râsu’-plânsu’ cu Programul de guvernare PNL, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPeneliștii au lansat un program de guvernare care nu este eficient, dar ca să pară credibil au inventat statistici cu creșteri economice și majorări pe toate planurile, preconizate pentru următorii 4 ani. Țara este prăbușită din cauza împrumuturilor colosale făcute fără cap, datoria publică este imensă, dar liberalii ne anunță că în următorii patru ani țara va avea un ritm de creștere anual de peste 6%. Statisticile din ultimul an ne indică cu totul altceva: România a avut o performanță slabă în ceea ce privește revenirea economică în timpul pandemiei și se află la coada listei printre țările membre ale Uniunii Europene.

„Mi se pare incredibil cu ce program s-au prezentat liberalii în fața românilor! Minciuni sfruntate, cifre ireale și măsuri care nu pot fi aplicate! Nu știu cine ar putea crede că țara va avea o creștere economică anuală de peste 6% în următorii 4 ani, când economia este praf, oamenii își pierd locurile de muncă și aproape nicio afacere nu mai merge cum trebuie?! Ascund deficitul bugetar, datoria publică a țării și valoarea împrumuturilor! Îi momesc pe bieții pensionari, promițându-le majorarea punctului de pensie cu 46%, dar se raportează la anul 2019. În momentul de față, punctul de pensie este 1.442 de lei și trebuia să fie 1.775, iar pentru anul următor valoarea trebuia să crească la 1.875 de lei, conform prevederilor legale. Programul liberalilor prevede ca abia după 4 ani punctul de pensie să ajungă la 1.840 lei, ceea ce înseamnă o micșorare față de ce prevede legea. Minciuni pe bandă rulantă și pensii înghețate, acestea sunt măsurile «corecte» cu care se prezintă peneliștii în fața românilor!

De asemenea, ei evită să vorbească despre majorarea taxelor și impozitelor, concedierile din sectorul bugetar, creșterea prețurilor la alimente și valoarea salariilor minime! În schimb, ne prezintă programele finanțate din fondurile europene, care momentan sunt blocate! Nu mai spun că, într-un an de guvernare nu au reușit o absorbție totală a fondurilor europene. E ușor să pui pe hârtie cifre și statistici! Sunt conștienți că nu vor reuși niciodată să realizeze ce au promis, dar nici nu au remușcări. Ne-au arătat aceste lucruri de când sunt la guvernare!“, a declarat Ciprian Șerban, candidatul PSD la Camera Deputaților.
Liberalii au lansat programul de guvernare pe ultima sută de metri și au propus numai măsuri pe care nu le pot aplica. „Țara este în colaps, de aceea avem nevoie la guvernare de o echipă competentă, cu experiență! Pe 6 decembrie, românii pot salva România cu votul lor!“, a mai adăugat Ciprian Șerban, candidatul PSD.

Articolul precedentEugen Țapu-Nazare, PNL: ”PNL înseamnă progres și dezvoltare, nu consum nesăbuit și risipă”
Articolul următorNou focar Covid la un azil pentru bătrâni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.