Uciderea unui bărbat din localitatea Horia, în Ajun de Moș Nicolae, a stârnit vâlvă între consăteni. La scurt timp de la agresiunea fatală, anchetatorii au dat de urma unui suspect care a și fost arestat preventiv de magistrații din cadrul Tribunalului Neamț. Măsura privativă de libertate a fost dispusă în ședința din 7 decembrie. La aproximativ o săptămână, un alt suspect a ajuns în fața judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă. În cadrul aceleiași ședințe de judecată s-a dispus revocarea măsurii preventive pentru primul bărbat, acesta fiind pus în libertate.
„Admite propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul SIM pe o perioadă de 30 de zile şi dispune revocarea măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul BAA şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia”, conform Tribunalului Neamț.
Corpul bărbatului ucis a fost descoperit pe 6 decembrie de o vecină, ancheta stabilind că este vorba de crimă. Altercația a plecat de la o presupusă datorie pe care victima ar fi avut-o către unul din cei cercetați în acest caz (amănunte aici). (G.S.)