Un bărbat de 28 de ani, din localitatea Oglinzi, a fost condamnat la 5 ani și 7 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Decizia Tribunalului Neamț nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Fapta a avut loc pe 15 noiembrie 2023 și a plecat de la o presupusă datorie de 50 de lei.
Conform actelor de urmărire penală tânărul a lucrat în domeniul construcțiilor, ca zilier pentru viitoarea victimă. În ziua amintită cei doi s-au întâlnit pe terasa unui bar din Oglinzi și au avut discuții contradictorii referitoare la banii pentru munca prestată de acuzat. În tot acest timp, tânărul avea ascuns în mâneca hainei un cuțit de bucătărie cu lama de 19 centimetri.
La audieri acuzatul a încercat să denatureze adevărul, fiind contrazis de probe dar și de imaginile surprinse de camerele de luat vederi din zonă. Judecătorii au apreciat că fapta a avut loc cu intenție directă, fiind săvârșită cu premeditare. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, dar acuzatul trebuie să achite 3.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. (G.S.)