0:00

Duelul ”blazaţilor”

Campionatul Ligii I la fotbal programează în cadrul etapei a 14-a un alt meci de 6 puncte pentru Ceahlăul Piatra Neamț. Luni, 10 noiembrie, în ultimul joc al etapei, pietrenii joacă în deplasare, de la ora 20.30, cu Rapid București, echipă care se confruntă și ea, ca și echipa de sub Pietricica, cu mari probleme financiare. Diferența dintre cele două formații este că giuleștenii s-au întărit prin revenirea lui Dinu Gheorghe, care și-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu Astra, în timp ce pietrenii nu găsesc soluții pentru atragerea investitorilor și au apelat la ultima măsură, aceea de a anunța că vinde jucătorii care au oferte.

Rapid – Ceahlăul (10.11.2014, 20:30), ZCH NEWS - sursa ta de informații

Rapidul – cu ”Vamă”, Bergodi şi, poate, Rednic

Rapidul a ajuns într-o situație dificlă, de când George Copos a părăsit-o, înglodată în datorii. Nici în plan sportiv lucrurile nu stau mai bine, veteranul Daniel Pancu spunând că ”în acest moment jucătorii sunt blazați”. Situaţia dificilă în care se află Rapidul, locul 17 în Liga 1, penultimul, fără victorie în ultimele 6 partide de campionat, i-a făcut din nou pe suporterii giuleşteni să ia atitudine. Fanii, recunoscuţi pentru ataşamentul arătat echipei în momentele grele, au răbufnit la finalul meciului pierdut de Rapid, 0-1 cu CSMS Iaşi, cerând demisia lui Marian Rada şi înjurându-l pe patronul Valerii Moraru, pe care îl acuză că nu a adus bani la echipă. Moraru le-a promis fanilor nervoşi că lucrurile se vor schimba în bine, iar echipa se va redresa. Astfel, omul de afaceri moldovean le-a comunicat suporterilor că l-a convins pe Dinu Gheorghe să vină preşedinte la Rapid, iar din discuţiile avute cu el, noul conducător îl va aduce pe banca tehnică pe Cristiano Bergodi, italianul care a mai antrenat pe Rapid în 2007, timp de 3 luni. Tehnicianul Marian Rada şi actualul preşedinte, Nicolae Stanciu, au aflat cu stupoare că vor fi înlocuiţi. Cel mai probabil, Rada va fi păstrat în staff, ca secund al lui Bergodi. Italianul e aşteptat la Bucureşti pentru negocieri, iar dacă nu va accepta oferta, atunci o altă posibilitate pentru postul de antrenor principal ar fi Mircea Rednic, deşi acesta din urmă nu prea agreează să revină în Giuleşti. Dinu Gheorghe recunoaşte negocierile cu Valerii Moraru pentru preluarea funcţiei de preşedinte al Rapidului. Fostul oficial al Astrei spune că şi-ar dori să cumpere şi acţiuni, în cazul în care vor ajunge la o înţelegere. În ceea ce privește echipa, Pancu este tranșant. ”Suntem resemnați, blazați, căzuți psihic. Este mult, mult mai important campionatul şi va trebui să învăţăm să câştigăm din nou”, a spus Daniel Pancu.

Ceahlăul se bazează, în continuare, pe banii CL

De partea cealaltă, Ceahlăul nu are soluții pentru achitarea restanțelor către jucători și terți, decât modalitățile cu care s-a obișnuit ani la rând: ajutorul venit prin CL Piatra Neamț către Asociația Sportivă ”Ceahlăul 05”. La ședința de la sfârșitul lunii trecute nu mai puțin de 50.000 de lei (aproximativ 11.500 de euro) au fost alocați asociației ca ”supliment pentru participarea echipelor din cadrul asociației la turul ediției de campionat 2014-2015”. În rest, când privești spre posibilii investitori, e penurie în întreg județul. De la Ceahlăul au plecat acționari precum Mihai Bătrânu, sau Mihai Apopii și nimeni nu este interesat de pachetul de acțiuni pe care Viorel Măstăcăneanu vrea să-l vândă, în schimb la Rapid a revenit Dinu ”Vamă” Gheorghe, care spune că ar dori să cumpere acțiuni de la patronul Valerii Morar, pentru a ajuta echipa. Antrenorul Florin Marin este și el nemulțumit de situația de la club. Experimentatul tehnician al Ceahlăului și-a exprimat în nenumărate rânduri soluțiile pentru depășirea crizei financiare.

”Să vină investitori, care să aibă o stabilitate din punct de vedere financiar. Este foarte greu, în situația în care nu sunt bani. Sunt mai mulți factori de care depinzi. În situația în care jucătorii au alte griji, e și normal ca lucruile să nu meargă așa cum trebuie”, crede Florin Marin, dar singur, nu-i poate determina pe aceștia să investească în club. Antrenorul principal a dat asigurări, totuși, că jucătorii se vor prezenta la meciuri, indiferent de adversar. ”Sunt probleme noastre interne, care ne privesc numai pe noi. Eu sper ca problemele financiare să se rezolve cât mai repede. Nu se pune problema ca jucătorii să nu se prezinte la meci. Normal că munca mea și a staff-ului meu este afectată de acest lucru. E logic. În momentul când lucrezi cu jucători nemulțumiți, normal că lucrurile nu merg cum ar trebui să fie, normale”, a mai specificat antrenorul principal al Ceahlăului. El a caracterizat jocul de luni, contra celor de la Rapid București drept unul ce trebuie câștigat cu orice preț.

”Este un joc foarte important pentru noi, pe care trebuie să-l câștigăm neapărat”, afirmă Florin Marin, care își dorește un rezultat bun, chiar dacă atmosfera din vestiarul Ceahlăului este una apăsătoare. ”După ce nu obții rezultate pozitive, normal că atmosfera nu e bună. În privința problemelor financiare sunt probleme ca peste tot. Nu numai noi avem probleme, întreg fotbalul românesc are probleme financiare, inclusiv echipele cu tradiție, cum ar fi Rapidul, sau Dinamo”, a concluzionat Florin Marin.

Duelul galeriilor

Frigul și rezultatele au alungat și puținii spectatori din tribunele arenei municipale. Meciul cu cea mai slabă audiență a fost cel cu CSMS Iași, disputat în prezența a doar două-trei sute de fani, ceea ce înseamnă un adevărat record negativ pentru echipa pietreană, care, altă dată era însoțită de suporteri chiar și la meciurile susținute în deplasare. Mesajele suporterilor, au arătat clar conducătorilor că echipa se îndreaptă spre retrogradare, în cazul în care nici măcar suportul spectatorilor nu va fi reconstruit. Incapacitatea diriguitorilor Ceahlăului de a organiza deplasări pentru fanii echipei s-a văzut, în special în acest campionat, când, echipa avea mai mult ca niciodată nevoie de sprijinul spectatorilor. Prin comparație, intervenția fanilor giuleșteni, a dus, de fiecare dată la urgentarea soluțiilor de salvare a echipei Rapid, din faliment.

Mihai STOIAN

Articolul precedentSe coace bugetul pe 2015 la Piatra Neamț
Articolul următorPeste 2.000 de saci de gunoi la final de „Piatra curată”