Radostina Genkova, operată de ulcer

Radostina Genkova

HCM Roman va trebui să rezolve, în această vară, problema extremei stânga, deoarece Genkova a fost supusă unei intervenții chirurgicale și nu se știe când va reveni pe teren. Regretul este cu atât mai mare, deoarece în cantonamentul de la Cheile Grădiștei, Genkova a fost una din cele mai bune jucătoare.

”Din nefericire, Radostina Genkova a avut probleme de sănătate în perioada cantonamentului, fiind supusă unei intervenții chirurgicale la Brașov, săptămâna trecută, din cauza unui ulcer duodenal. Este bine acum și va fi externată marți. Nu știm cât va dura până își va reveni. Medicii vor decide când va fi aptă să reia antrenamentele. La pregătirile de la Cheile Grădiștei a fost printre cele mai bune. A trecut toate testele fizice cu notă mare. În primul rând, îi dorim însănătoșire cât mai rapidă. Vom vedea cum vom rezolva problema pe partea stângă, acolo unde am rămas cu o singură extremă”, a afirmat Florentin Pera. În acest moment, în lotul HCM Roman, doar Iuganu este extremă stângă de meserie. (C. SOROROCEANU)

Autor:

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...