0:00

Publiserv pregătit de iarnă, ZCH NEWS - sursa ta de informații

SC Publiserv s-a pregătit serios de iarnă, mai ales că, în ultima perioadă de timp, pe linie administrativă s-a stabilit ca totul să fie pregătit din timp, astfel încât iarna să nu prindă pe nepregătite pe nimeni. După ce s-a aprobat planul de deszăpezire în ultima ședință a Consiliului Local Piatra Neamț, conducerea SC Publiserv s-a apucat de treabă. Pentru sezonul rece ce urmează au fost puse la punct stocurile de material antiderapant și s-a întocmit un program riguros de acțiune. Mai mult decât atât, pentru ca cetățenii să poată anunța din timp problemele cu care se confruntă din cauza căderilor de zăpadă, au fost puse la dispoziția acestora două numere de telefon, din două rețele de telefonie mobilă, pentru a putea fi preluate cât mai repede și cât mai multe apeluri de la populație.

Elena Boengiu: „Suntem pregătiţi”

”Știm că va fi o iarnă grea însă sperăm că vom trece cu bine de această perioadă. Colaborăm pe toate fronturile cu conducerea Primăriei Piatra Neamț, pentru a putea face față oricăror tip de probleme legate de precipitații și de deszăpezire. Avem pregătite contractele de deszăpezire cât și utilajele și materialele antiderapante. Într-o primă etapă avem în stoc, la data de 15 noiembrie,114 tone de sare, 255 tone de nisip și 22,5 tone de clorură de magneziu. Aceste cantități vor fi completate pe măsură ce se vor diminua stocurile. Suntem pregătiți și cu personal care să asigure non-stop serviciile de curățare a străzilor, acest personal urmând să acționeze după un program bine stabilit, astfel încât serviciul de permanență să fie asigurat. Avem pregătit și un grafic de lucru, mai exact, 16 muncitori, care formează 4 echipe ce vor pregăti în permanență, utilajele de deszăpezire și cantitățile de material antiderapant necesare în teren. Pentru deszăpezirea străzilor din Piatra Neamț avem propriile utilaje a căror revizie a fost finalizată și care sunt gata în orice moment să plece pe teren. Avem 11 utilaje cu lamă și 5 utilaje pentru încărcat zăpada. La acestea se adaugă mașinile pentru intervenții speciale și utilajele pentru intervenții în în spații mici – cele pentru curățarea trotuarelor, a aleilor și a parcărilor. Una dintre aceste autospeciale este dotată cu freză și tun de zăpadă astfel încât, acolo unde este posibil, zăpada să fie aruncată pe spațiul verde. Pentru începutul anului viitor avem în plan și achiziționarea de alte două utilaje speciale însă acest lucru va fi posibil abia începând din luna ianuarie, pentru că trebuie făcută documentația pentru licitație, iar aceste lucruri durează. Eu sper că în acest sezon cetățenii municipiului Piatra Neamț ne vor sprijini în demersul nostru și vor da dovadă de cooperare în activitatea de deszăpezire”, a declarat Elena Boengiu, director Publiserv Piatra Neamț.

Conform prevederilor Consiliului Local Piatra Neamț deszăpezirea în municipiu va fi făcută de SC Publiserv însă asociațiile de proprietari și locatari vor trebui să curețe trotuarele din fața blocurilor, iar operatorii economici trebuie să asigure curățarea trotuarelor din fața magazinelor.

Parcări deszăpezite cu programare

Primăria Piatra Neamț și-a propus ca în iarna ce urmează să gestioneze mai bine programul de deszăpezire, mai ales în privința parcărilor de reședință. Potrivit unui program inițiat de conducerea Primăriei și a societăților Publiserv și Parking, parcările de reședință din Piatra Neamț vor fi curățate de zăpadă conform unor programări. ”Pentru că în anii trecuți au fost discuții și sesizări atât din partea locuitorilor, care erau nemulțumiți că nu se curățau locurile de parcare, cât și din partea SC Publiserv, care nu avea loc să treacă cu utilajele din cauza faptului că în parcări erau lăsate mașinile, am decis că toate parcările din Piatra Neamț se vor deszăpezi conform unui program și cu cooperarea asociațiilor de proprietari și a proprietarilor de mașini. Acest lucru înseamnă că deszăpezirea pe aleile, străduțele și parcările dintre blocuri se va face pe zone și cartiere, iar locuitorii respectivelor zone vor fi anunțați cu câteva zile înainte să-și mute mașinile pentru a se putea trece cu utilajele. Mai mult, încercăm să identificăm locuri unde proprietarii de mașini să-și mute respectivele mașini cât timp se curăță parcările. Sperăm să se implice și proprietarii pentru că deszăpezirea parcărilor nu se poate face altfel. Vor fi puse afișe, în timp util, la blocuri pentru ca lumea să știe la ce oră se trece cu lama și să aibă loc să-și mute mașina”, a declarat viceprimarul Aurelia Simionică.

Irina CĂLIN

Articolul precedentIncendiu pe strada Fermelor
Articolul următorFără soluții la Urgenţe