„Protestăm și nu cedăm” – miting la București al Federației Solidaritatea Sanitară

„Protestăm și nu cedăm” – miting la București al Federației Solidaritatea SanitarăMiercuri, 11 iulie, de la ora 11, în Piața Victoriei din București are loc mitingul de protest anunțat de Federația Solidaritatea Sanitară. Sunt așteptați peste 5.000 de sindicaliști din țară, din județul Neamț participând o delegație de 25 de membri, potrivit lui Ionuț Bogdan Nistor, lider județean.

Angajații din sănătate sunt nemulțumiți de inechitatea salarială din sistem și, mai nou, de reducerea sporurilor și indemnizațiilor până la limita a 30%. Protestul de astăzi este pregătit de ceva vreme, nemulțumirile sunt mai multe, și li s-au adăugat altele două revendicări: „eliminarea indemnizației de hrană din limita de 30% (asta fiind una din cauzele reducerii sporurilor)” și „acordarea unor drepturi salariale, odată cu reclasificarea celor din OUG 63/2023”, potrivit comunicatului federației.

Conflictul de muncă poate ajunge la grevă generală, după cum precizează liderii sindicali în comunicatul de presă. „Continuând seria protestelor declanșate în urmă cu două luni, Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță desfășurarea unui nou Miting național al lucrătorilor din Sănătate pentru miercuri, 12 iulie 2023, începând cu ora 11:00, în Piața Victoriei din București. La protest sunt așteptați să participe peste 5.000 de angajați din Sănătate, care se vor lupa cu căldură torida și, mai ales, cu indiferența Guvernului fața de situația celor care au grijă de sănătatea cetățenilor.

Revendicările susținute de protestatari au ca scop obținerea unor drepturi de natură salarială și introducerea unor măsuri de reformă în desfășurarea activității angajaților din Sănătate. Solicitările de natură salarială sunt ivite pe fondul unei reduceri dramatice a salariilor reale (a puterii de cumpărare a salariului) din cauza inflației, amplificată de un val de scădere a veniturilor salariale ivit în tot mai multe unități. Ele vizează în special drepturi fundamentale, prevăzute în actuala lege a salarizării, de care angajații sunt lipsiți în mod abuziv.

Protestul este desfășurat în contextul unei scăderi fără precedent a încrederii angajaților din Sănătate în Guvern, accentuată de „Ordonanța amăgirilor” (OUG nr. 63/2023). Această „Ordonanță fantomă” (care „există” dar căreia nu-i vede nimeni efectele anunțate; detalii aici) nu doar că nu rezolvă probleme salariale ale angajaților, ci le accentuează pe cele anterioare. Ea este, în egală măsură, o mostră de indiferență și incompetență, constituind un adevărat afront la adresa profesioniștilor din Sănătate. Acest act normativ furnizează o dovadă în plus că Guvernul nu a luat cu adevărat în considerare așteptările legitime ale angajaților din Sănătate, refuzând să le rezolve problemele prin negociere cu organizația care-i reprezintă în cadrul protestelor.

Atenționăm Guvernul că protestul organizat mâine, miercuri, 12 iulie, în Piața Victoriei, face parte din seria protestelor ce preced termenul stabilit pentru decizia privind declanșarea grevei generale în sectorul public de sănătate”.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...