PROPUNERI Se vor desfiinţa Consiliile Judeţene?

dacian ciolos 01Premierul Dacian Cioloş, prezent la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România, a dat primele indicii despre reforma administraţiei publice la care lucrează Guvernul.

El a reluat dezbaterea despre regionalizare, vorbind despre ineficienţa actualelor judeţe şi a dat ca posibilă soluţie crearea a 8 regiuni, cu eliminarea actualelor consilii judeţene.

Probleme… probleme…

Dacian Cioloş a identificat ca principală problemă de rezolvat fragmentarea administraţiei publice locale: „În primul rând este vorba de problema fragmentării administrației publice locale, în special în mediul rural: avem multe unități administrativ-teritoriale sărace, cu populație foarte redusă, cu cheltuieli de funcționare mari, fără resurse și care nu pot oferi populației decât servicii publice de o calitate scăzută și cu costuri foarte mari. Același fenomen de fragmentare se întâlnește și la nivel regional: consiliile județene își urmăresc în general strict funcțiile și interesele lor teritoriale, sunt unități administrativ-teritoriale prea mici, pentru a impulsiona decisiv dezvoltarea economică dintr-o anumită zonă”.

O altă dificultate este cea a resurselor financiare: „Problema resurselor financiare pe care le are la dispoziție administrația publică locală: venituri proprii reduse – multe autorități locale se bazează aproape exclusiv pe diferitele tipuri de transferuri. Aceste transferuri sunt alocate de multe ori ne-transparent, după preferințe politice sau alte criterii decât nevoia reală, nivelul de dezvoltare economică sau calitatea proiectelor depuse”.

Regiuni – DA, Consilii Judeţene – BA

„Putem, în primul rând, să perfecționăm asocierile inter-comunale, pe modelul GAL-urilor de astăzi, prin introducerea unor forme asociative de drept public – care să poată fi instituții publice și ordonatori de credite. (…) În al doilea rând, s-ar putea face fuziunea voluntară a unităților administrativ-teritoriale pe baza unor criterii geografice (distanța față de centrul noii comune), de suprafață, populație, nivel de dezvoltare economică. Aceste fuziuni voluntare pot apoi deveni definitive și pot fi sprijinite prin stimulente financiare: programe de investiții sau alocări de transferuri de la bugetul central. Regiuni administrative create pe structura regiunilor de dezvoltare din prezent, cu menținerea la nivelul județean numai a unui oficiu prefectural și a instituțiilor deconcentrate – județul devine o subunitate funcțională a regiunii. În acest caz nu ar mai exista consilii județene. Regiuni administrative mai mici (între 15-18), create prin fuziunea a 2-3 județe”, a spus premierul.

Impozit pe proprietate bazat pe valoarea de piaţă

„Al treilea set de soluții se referă la resursele financiare ale autorităților locale. Trebuie să spunem deschis că în următori 2 ani (2016-2017) nu există perspectiva unor creșteri semnificative ale transferurilor de la bugetul central sau al transferului a noi surse de venit (din actualul nomenclator de taxe și impozite). Noul Cod Fiscal oferă o relaxare fiscală care sperăm să aibă un efect benefic atât asupra dezvoltării economice, cât și asupra gradului de colectare a veniturilor bugetare, dar acesta, foarte probabil, nu se va manifesta imediat. De aceea, principalele soluții pentru a crește sursele de venituri ale autorităților locale ar putea fi:

  • preocuparea pentru atragerea de investiții directe în comunitățile locale, pe cât posibil investitii productive, crearea de noi locuri de muncă și implicit surse suplimentare la bugetele locale;
  • îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor locale, eliminarea evaziunii fiscale la nivel local;
  • re-gândirea sistemului de impozite și taxe locale, mai ales a impozitului pe proprietate – poate analizăm trecerea la un sistem de impozitare bazat pe valoarea de piață a imobilelor și nu pe baza amplasării lor;
  • cea mai importantă sursă rămâne însă modul în care cheltuim actualele bugete – creșterea eficienței în utilizarea fondurilor publice mai are încă o marjă importantă de îmbunătățire. De prea multe ori banii se risipesc pe proiecte ce nu reprezintă prioritățile adevărate ale comunităților noastre sau prețurile pe care le plătim pentru anumite bunuri sau servicii sunt mult exagerate”, potrivit lui Dacian Cioloş.

Întregul discurs al premierului:

http://zch.ro/wp-content/uploads/2016/08/ciolos-discurs.pdf

 

(M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...