Proiect pentru amenajare spaţii verzi contractat de Primăria Târgu Neamţ

Proiect pentru amenajare spaţii verzi contractat de Primăria Târgu NeamţLuni, 20 ianuarie, primarul Daniel Harpa a semnat la AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) un proiect ce prevede amenajarea unor spaţii verzi în zona Bulevardului Mihai Eminescu și a Policlinicii  din Târgu Neamţ. Este vorba despre peste 2700 mp care vor fi remodelați în totalitate. Semnarea contractului vine în urma unei cereri de finanţare nerambursabilă depusă de Primăria Târgu Neamţ. Valoare totală eligibilă a contractului este de 119.560,65 lei (24.997,00 euro), cu o perioadă de implementare a proiectului de 12 luni.

Proiect pentru amenajare spaţii verzi contractat de Primăria Târgu NeamţProiectul este finanţat din fonduri structurale în cadrul PNDR – Asociația Ținutul Răzeşilor, măsura M1/6B – investiții pentru dezvoltarea durabilă a teritoriului GAL.
“Este al şaptelea contract de finanţare din fonduri europene pe care Primăria Târgu Neamţ l-a câştigat. Se vor face mai multe lucrări în scopul reabilitării spaţiilor verzi, pornind de la decopertarea terenurilor, se vor realiza platformele pentru bănci şi coşuri de gunoi din pavele de beton simplu, prefabricate, se vor executa instalatiile necesare necesare irigării gazonului, vor fi montați 12 stâlpii ornamentali de iluminat spaţii verzi, se va monta rulourile de gazon , borduri mici, prefabricate din beton, monta 21 de băncile pentru odihnă şi coşurile de gunoi pe platformele din pavele special amenajate”, ne-a declarat primarul Daniel Harpa.

C.T. STURZU

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vaslui. Accident cu un rănit pe strada Decebal

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Suceava. Incendiu devastator la Neagra

Un puternic incendiu a afectat locuința unui bărbat din...

Botoșani. Tragedie în comuna Ripiceni – un bărbat a murit carbonizat

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Ripiceni,...