Peste 6.000 de angajați din sistemul de educație, până în luna iulie, fie nu primiseră cardurile de carieră didactică, fie acestea nu au fost încărcat, după cum a arătat o analiză a edupedu.ro.
Prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei poate fi utilizată pentru a cumpăra echipamente IT, cursuri de pregătire profesională, cărți de specialitate etc. Această primă a fost stabilită în urma grevei generale din educație, declanșată în data de 22 mai anul trecut. Cardurile au fost distribuite prin Poșta Română, Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu dând asigurări că personalul le va primi în perioada 20 – 27 octombrie 2023.
Necesitatea prelungirii termenului până la care poate fi folosit cardul este susținută de rapoartele recente care au evidențiat faptul că sumele aferente primelor nu au fost utilizate integral, ceea ce a impus extinderea perioadei de cheltuire a acestor resurse financiare pentru a evita eventualele consecințe negative asupra personalului din învățământ.
Conform proiectului de ordonanță de urgență aflat pe masa Guvernului pentru aprobare, primele vor putea fi utilizate până în octombrie 2024 inclusiv.
Alexandru Andrieș