Programele revizuite pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională au fost publicate în „Monitorul Oficial”

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a aprobat revizuirea programelor de examen pentru Evaluarea Națională (clasa a VIII-a) și Bacalaureat, fără conținuturi aferente semestrului al II-lea al anului școlar în curs, se precizează într-un comunicat de presă al MEC.

Programele revizuite pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională au fost publicate în "Monitorul Oficial"„Această măsură a fost agreată și cu partenerii educaționali, reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor, în vederea finalizării cu succes a anului școlar 2019-2020. Ordinul de ministru a fost transmis luni, 13.04.2020, către Monitorul Oficial al României și, imediat ce acesta va fi publicat, Ministerul Educației și Cercetării va posta noile programe, astfel:

  • pentru Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020 la disciplinele limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) și matematică;
  • pentru examenul național de Bacalaureat 2020 la disciplinele limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie”, precizează sursa citată.

Programele revizuite pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională au fost publicate în "Monitorul Oficial"MEC pune la dispoziția elevilor, săptămânal, câte 5 teste de antrenament pentru pregătirea în această perioadă de suspendare a cursurilor, în vederea susținerii examenelor naționale. Acestea sunt formulate în concordanță cu noile programe, iar următorul set de teste de antrenament va fi publicat miercuri, 22 aprilie. Până vor fi publicate de MEC, programele revizuite pot fi consultate AICI (se accesează 323 bis). (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Arhiva ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...