Institutul Regional de Oncologie Iasi și Fundația Enable România derulează, în parteneriat, două programe regionale de prevenire a cancerului de sân (ONCOFEM) și, respectiv, a cancerului de col uterin (ONCOPREV), se precizează într-un comunicat de presă. Finanțarea totală de peste 18 milioane de euro provine din fonduri europene și ale Ministerului Sănătații. Proiectele sunt implementate timp de 42 de luni, începând cu iulie 2020, în cadrul campaniei „Fii responsabilă de sănătatea ta!” și se adresează unui număr de peste 200.000 de femei, din care minim 107.000 aparțin grupurilor vulnerabile.

oncofem afis oncofem lansare oncofem plianteONCOFEM – PREVENŢIE, DEPISTARE, DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT PRECOCE AL CANCERULUI DE SÂN beneficiază de o finanțare de aproximativ 8 milioane de euro și este implementat în 12 județe din Regiunile Nord-Est și Sud-Est: Iași, Vaslui, Bacău, Suceava, Botoșani, Neamț și, respectiv, Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea.

oncoprev afis oncoprev lansare oncoprev plianteONCOPREV – PREVENŢIE, DEPISTARE, DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT PRECOCE AL CANCERULUI DE COL UTERIN beneficiază de o finanțare de aproximativ 10 milioane de euro și este implementat în cele 6 județe ale Regiunii Nord-Est: Iași, Vaslui, Bacău, Suceava, Botoșani, Neamț.

„Programele urmăresc sprijinirea femeilor, inclusiv din grupurile vulnerabile, în vederea facilitării participării la tratamente precum consiliere psihologică, peer-to-peer suport și alte servicii necesare. Conform specialiștilor, cancerul de sân este pe locul I între cancerele depistate la femei, iar în peste 80% din cazuri, cancerul de sân este diagnosticat în stadii avansate. În același timp, cancerul de col uterin este al doilea în lume ca frecvenţă în patologia tumorală la femei din cauza diagnosticării tardive a bolii, deoarece româncele nu își fac în mod regulat testele de screening. Întrucât ambele tipuri de cancer sunt tratabile în faze incipiente, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenirea, depistarea precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân și al cancerului de col uterin, se îmbunătățește rata de diagnostic a cazurilor de cancer mamar și de col uterin, se încurajează tratamentul medical și de suport, precum și îmbunătățirea capacității sistemului sanitar de control al cancerului”, a declarat Radu Gelu Onișoru, director al departamentului de formare profesională și fonduri europene la Centrul Diecezan Caritas Iași și colaborator privat al Fundației Enable România. (M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentL2 U Cluj, meci decisiv împotriva Petrolului Ploieşti
Articolul următorLa noapte, se trece la ora de vară!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.