Program de audienţe la Primăria Agapia

Program de audienţe la Primăria AgapiaNeculai Nastasă, primarul comunei Agapia, acordă o deosebită atenţie rezolvării problemelor cetățenilor. Oricine are o problemă ce poate fi rezolvată şi care intră în atribuţiile administraţiei locale şi în spiritul legii se poate prezenta personal în audienţă la primar, viceprimar sau secretarul comunei după un program stabilit.

Pentru audienţe la primar, cetăţenii pot veni în fiecare zi de vineri,  între orele 10 şi 12, la viceprimar în fiecare joi, între orele 13 şi 15, iar la secretar în a treia zi de joi din lună, între orele 10 şi 14.

Audienţele se desfăşoară în sala de şedinţă din sediul primăriei.

Program de audienţe la Primăria Agapia„Noi respectăm programul de audienţe şi încercăm să rezolvăm problemele pe care ni le aduc la cunoştinţă cetăţenii. Evident, pe cele care intră în atribuţiile noastre. Însă nu de puţine ori am primit şi am ascultat problemele multor cetăţeni şi în afara programului de audienţe, pentru că aşa mi se pare firesc să ascult omul şi să încerc să-l ajut. Sau dacă nu putem să-l ajutăm noi măcar să-i dăm un sfat bun şi să-l îndrumăm spre alte instituţii care-i pot rezolva problema. Cred că între administraţia locală şi cetăţeni trebuie să existe un respect reciproc”, ne-a declarat primarul Neculai Nastasă.

C.T. STURZU

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...