0:00

Procesiune cu moaștele Sfântului Gheorghe, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Într-un cadru încărcat de rugăciune și cântări religiose, de Zilele Orașului Piatra Neamț, ieri a avut loc o procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Moaștele au fost aduse spre închinare credincioșilor în Catedrala „Sfântul Ioan Domnesc” încă de sâmbătă, 22 iunie, și vor rămâne aici până miercuri, la ora 17, moment în care se va oficia slujba Sfântului Maslu. Înainte de procesiune, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei er anunțat să oficieze slujba Pavecerniței, pe platoul de lângă biserica Sfântul Ioan Domnesc, împreună cu preoții din oraș și din împrejurimi

Traseul pe care au mers sutele de credincioși în urma moaștelor sfinte a fost Biserica Sfântul Ioan Domnesc (Turnul lui Ştefan cel Mare) – Teatrul Tineretului – rondul peste râul Cuiejdi – intersecţia de la Spitalul Judeţean Neamţ – Muzeul de Istorie și Arheologie – Casa de Cultură – Consiliul Judeţean Neamţ și reîntoarcere la Biserica Sfântul Ioan Domnesc.

Racla în care se află un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost adusă din parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi. Credincioșii care au participat la procesiune au cântat cântece religiose și s-au rugat sfântului pentru întărirea în credință, pentru iertare de păcate și pentru un trai mai bun.

 Astăzi, biserica din Piatra-Neamț păstrează hainele de sărbătoare, având ca hram „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini. A trăit în vremea împăratului Dioclețian (sec. al IV-lea). Datorită vitejiei și victoriilor sale, a ajuns conducător de armată.
În anul 303, împăratul Dioclețian a început prigoana împotriva creștinilor. Au fost dărâmate lăcașuri de cult, au fost interzise adunările creștinilor, au fost arse cărțile sfinte, iar cei ce refuzau să aducă jertfa zeilor erau uciși. În fața acestei prigoane, Sfântul Gheorghe nu și-a ascuns credința în Hristos, motiv pentru care a fost întemnițat. A fost supus la nenumărate chinuri, dar le-a îndurat pe toate fără să renunțe la credința sa.
Sfântul a fost condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie 304, zi în care acesta este prăznuit de Biserica Creștin-Ortodoxă.

Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Angliei, Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei. În România, el este considerat ocrotitorul armatei.

(M.T.)

Articolul precedentParcul nu e scrumiera ta!
Articolul următorCum arăta urbea noastră acum un secol