0:00

Cele 8 ambulanțe noi, primite la începutul lunii decembrie de Serviciul de Ambulanță Neamț, au adunat deja vreo 7.000 km la bord, în mai puțin de o lună; au fost înmatriculate pe 21 decembrie și introduse în circuit de îndată. La scurt timp după ce au intrat în pâine, au apărut și primele probleme.

La stația Piatra Neamț, la 2 din cele 3 autospeciale primite, nu funcționează sirenele și luminile de avertizare. Fapt pentru care, astăzi, 18 ianuarie, a fost chemată echipa de la service. ”Probabil ninsoarea a intrat la difuzoare ori este vreo neregulă de la montarea lor. Sau s-a ars difuzorul”, își dă cu părerea inginerul Viorel Ceaiu, directorul tehnic al SAJ Neamț, care a precizat că la o ambulanță nu funcționează luminile, iar la cealaltă sirenele. ”Autospecialele sunt în garanție. Noi am încheiat contract cu o firmă din Cluj, care asigură service-ul pe parte de accesorii, și i-am chemat. Ne-au anunțat că ajung astăzi la Piatra Neamț. Echipa vine de la Suceava și Iași, știu că și acolo sunt probleme”, a adăugat ing. Ceaiu.

Pe linie de dotare cu aparatură, în schimb, autospecialele de la Neamț n-au ridicat probleme, nici măcar de adaptare, deși în țară s-au semnalat situații, din cauza aranjării dispozitivelor și echipamentelor în interior. Asistenta șefă Luminița Rozoschi susține, însă, că echipele își pot face datoria: ”Noi suntem obișnuiți într-un anumit mod, iar acum, la aceste autospeciale noi, poziționarea echipamentelor, a aparaturii este diferită, dar, aparatura este nouă, performantă, este americană. Nu avem nimic de comentat. Știu că sunt unii care și-au exprimat nemulțumirea. La noi nu sunt probleme de adaptare, personalul medical este prompt în utilizarea dotărilor și acordarea primului ajutor pacienților, toate manevrele în cabina medicală se execută cu maxim de eficiență”.

Între timp, Petrișor Ștefan, de la SAJ Ialomița, a emis un comunicat în numele Uniunii Naționale a Sindicatelor Asistenților Medicali din Serviciul de Ambulanță, pe care o conduce. El semnalează mai multe probleme cu ambulanțele noi care au fost trimise în județe pe finalul anului trecut, de la interiorul generos, dar ”aranjat anapoda, fără nicio logică”, cei 50 de cm de la pământ până la podeaua cabinei medicale până la accesul dificil la defibrilator, care ”obligă personalul medical să se urce pe targă în genunchi pentru a-l putea manevra” și ”halterotarga, care îți periclitează articulațiile pumnilor, genunchii și gleznele, și care are două poziții: sus și jos, fără existența unor poziții intermediare”.

Comunicatul UNSAMSA îl găsiți, integral, aici. (D.O., C.I.)

Articolul precedentL4&L5 AJF Neamţ a publicat programul oficial al returului
Articolul următorAplicația ”pentru Roman” va trebui reinstalată de localnicii care vor să sesizeze primăria
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.