Priorități pe listă la CJ Neamț

My beautiful picture

Conducerea CJ Neamț a finalizat, în proporție de 70%, lista cu drumurile județene care urmează să intre în reparații la sfârșitul acestei luni. Lista s-a întocmit de către departamentul de specialitate din cadrul CJ, în ideea de a se afla care sunt lucrările care trebuie demarate cu prioritate și care ar fi costurile lucrărilor.

”Deocamdată lista nu este finalizată însă noi vrem să știm care sunt urgențele privind reparația și întreținerea drumurilor județene pentru a demara lucrările. Odată finalizată această listă vom stabili graficul de lucru și vom ști unde să acționăm pentru început”, a declarat Dan Manoliu, vicepreședinte al CJ Neamț.

În același context, s-a întocmit și o listă cu investițiile ce ar fi trebuit finanțate prin celebra Ordonanță 28. Se pare că respectiva listă de investiții, marea lor majoritate pe infrastructură – drumuri, rețele de apă și canalizare, torenți – a căror valoare ajunge undeva în jurul sumei de 200 de miliarde de lei vechi, va fi prezentată conducerii Ministerului Dezvoltării, chiar zilele acestea, în vederea obținerii de fonduri. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

Misiune extremă în munți, la Crucea Talienilor. Cădere de pe cal, femeie transportată cu elicopterul la spital

Finalul săptămânii trecute a fost unul solicitant pentru echipele...

Bacău. Persoană înecată în Siret – intervin pompierii militari

Militarii din cadrul ISU Bacău au fost solicitați să...

Începe runda a doua a Bacalaureatului!

Candidații care nu au reușit din prima să obțină...

Patru intervenții ale Salvamont Neamț într-o oră. Ultimul apel pentru o fetiță cu o rană profundă

Duminică, 2 august 2026, într-o singură oră, personalul Salvamont...