Prinşi pe graniţă cu 4.000 de pachete de ţigări

Doi suceveni au fost prinşi, luni, 22 ianuarie, de către poliţiştii de frontieră, cu 4.000 de pachete de țigări, de proveniență ucraineană, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă, potrivit unui comunicat de presă.

„În jurul orei 20:00, lucrătorii noștri au observat, pe raza localității Vicovu de Sus, județul Suceava, două persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul țării, transportând colete voluminoase. Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele și au încercat să fugă”, se precizează în comunicat.

Poliţiştii au reușit reținerea celor două persoane, care au fost identificate ca fiind cetățenii români F.J. în vârstă de 20 de ani și G.M., de 17 ani, ambii domiciliați în judeţul Suceava. Au fost informate și autoritățile de frontieră ale statului vecin. Zona a fost cercetată amănunţit, fiind descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 46.800 lei, a fost confiscată. Cei doi sunt cercetați de către polițiștii de frontieră „sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat”. (ZCH NEWS; FOTO: Poliţia de Frontieră)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...