În ciuda repetatelor acțiuni făcute de polițiștii rutieri în trafic și a faptului că, de fiecare dată, sunt găsiți șoferi sub influența alcoolului, care ulterior sunt condamnați de instanțe, această practică nu dispare. Ba, din când în când, sunt descoperiți conducători auto cu alcoolemii record.

Așa s-a întâmplat în seara de 5 iunie, când polițiștii de la Secția Crăcăoani au oprit un autoturism, care circula prin Grumăzești și au avut surpriza să găsească la volan un localnic, în vârstă de 46 de ani, care avea o concentrație de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

etilotest 03„Bărbatul a fost condus la spitalul din Tîrgu Neamț în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere, iar acum bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

În aceeași zi, polițiștii de la Secția Rurală Săbăoani au verificat un bărbat de 37 de ani, din Barticești, care conducea o autoutilitară din direcția Pildești spre Gherăești. Bărbatul nu figura în baza de date ca fiind posesor de permis, prin urmare s-a ales cu dosar penal. (C.M.)

Articolul precedent4 elevi nemțeni, premii la Olimpiada „Universul cunoașterii prin lectură”
Articolul următorCupa „Luceafărul” la înot pentru copii cu dizabilităţi (07.06; 9:00; Alexandru cel Bun)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.