Prins în flagrant în timp ce bracona pe timpul prohibiției

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Costișa, este cercetat penal după ce a fost surprins în flagrant desfășurând activități de pescuit ilegal în perioada de prohibiție.

Incidentul a avut loc în seara de 28 mai, în jurul orei 20:00, când polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați de un voluntar al Asociației Naționale de Combatere a Braconajului și Poluării (ANCBP), filiala Neamț, cu privire la prezența unei persoane suspecte de braconaj pe un pod din localitatea Costișa.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, la fața locului, polițiștii au identificat bărbatul, care ar fi pescuit ilegal, în plină perioadă de prohibiție. În momentul depistării, asupra acestuia au fost găsiți mai mulți pești din speciile scobar, clean, caras și crap. Toți peștii au fost eliberați.

Unealta de pescuit a fost confiscată de către polițiști, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj.

Denisa POPA

Foto ilustrativă

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...