Câinele polițist Oscar și-a dovedit din nou abilitățile și a ajutat la depistarea unui bărbat suspectat de tenativă de viol și furt calificat. Faptele au avut loc pe 22 februarie, în jurul orei 21:30, când bărbatul de 41 de ani, din Sagna, a intrat prin efracție într-un imobil din localitatea Botești. Prin constrângere, acesta ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale cu o femeie de 60 de ani, iar la plecare a luat telefonul mobil al sexagenarei.
“În investigațiile desfășurate de polițiști a fost folosit și câinele de urmă Oscar, polițiștii reușind identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei“, anunță IPJ Neamț. Bărbatul a fost dus la audieri, iar în urma probatoriului administrat s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de viol și furt calificat. El a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău. Urmează a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. (G.S.)