Primul caz de Covid din Durău: o patroană de pensiune

Primul caz de Covid din Durău: o patroană de pensiunePatroana unei pensiuni din Durău a fost preluată de ambulanță, ieri, 24 iunie,în stare destul de gravă, și transportată la spital, după ce a fost testată și a rezultat că are Covid 19. Localnicii spun că femeia a fost recent la un control la Iași și a călătorit cu mijloace de transport în comun, iar abia după ce s-a întors acasă a fost preluată de ambulanță și internată.

Apariția unui caz de infecție în Durău, după ce, în toată perioada stării de urgență, nu a fost nicio persoană bolnavă în stațiune este un semnal de alarmă pentru localnici. Pentru că, odată cu relaxarea, nu prea se mai respectă nicio regulă, nu se poartă măști, turiștii vin de peste tot și se cazează peste tot, iar la supermarket-urile deja înghesuite, în loc de panouri de plexiglas, vânzătoarele au pus o…sfoară, ca să țină clienții la distanța de siguranță.

Patroana de pensiune din Durău este al doilea caz de persoană infectată cu Covid din comuna Ceahlău. Primul caz a fost tot o femeie, care a fost internată în spital pentru o altă problemă de sănătate și s-a infectat cu noul tip de coronavirus.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...