0:00

După ce a obținut locul I pe țară cu cel mai bun rezultat la alegerile europarlamentare de duminică pentru Partidul Mișcarea Populară, pentru primarul Laurențiu Leoreanu, cel care, deși este la PDL, și-a asumat rolul de a sprijini total PMP, au venit și laudele. Conform edilului, în noaptea alegerilor, deputatul Elena Udrea l-a sunat pentru a-l felicita și tot de la aceasta a aflat și că Romanul a obținut cel mai bun scor din țară pentru PMP, a doua oară, după ce la parlamentarele din 2012, municipiul a fost tot pe primul loc la numărul de voturi pentru ARD – alianță sub sigla căreia a candidat și fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.

Primarul Laurențiu Leoreanu ne-a declarat, ieri, că a doua zi după alegeri a fost sunat și de președintele Traian Băsescu, un alt susținător al PMP. “Da, am fost sunat de domul președinte. Mi-a spus: Felicitări, domnule primar!”, susține edilul romașcan. PMP a obținut în Roman 21,13%, însemnând 3.292 de voturi. Cel mai mare procent obținut de PMP în municipiu s-a înregistrat la Secția 118, de la Colegiul Tehnic Danubiana, unde partidul a câștigat 38,75% din voturile valabil exprimate, urmat de Secția 99 (Colegiul Tehnic Miron Costin – 32,17%) și Secția 82 (Centrul de Permanență Anton Pann – 27,78%). Alianța PSD-UNPR-PC a obținut cel mai bun procent la vot în secția 92, Școala Sergiu Celibidache, cu 44,15%. (C. MATEI)

Articolul precedentGenerozitate pe seama bugetului Romanului
Articolul următorTârgu-Neamț își alege noii cetățeni de onoare

1 COMENTARIU

  1. impaunarea expiratilor. levoreanu se crede in al noulea cer ca l-a sunat chioru. SILA si lehamite

Comentariile sunt închise.