În România, primăria e un oficiu mistic, e o clădire unde se află primarul, un fel de Harry Potter, care ți le poate rezolva pe toate. Nu contează că în atribuțiile unui primar nu intră montarea de becuri sau orice altă problemă strict individuală. Contează doar postura de primar, faptul că are acces la frâiele puterii. Primarul știe ceea ce muritorii de rând nu știu, primarul e, în general, altfel. Lui și numai lui poți să-i ceri soluții, subvenții, miracole: un loc de muncă pentru fată sau nepoată, o casă de la primărie, 30 de metri de sârmă ghimpată pentru gospodărie, un camion să cari pământ, o bursă, o linie telefonică, un pașaport, un loc de veci, bani pentru o biserică, pentru o revistă, pentru bilete de autobuz. Primarul e o sursă inepuizabilă de beneficii, un distribuitor local de hatâruri. Te duci la el ca la oracol: la el, nu la adjuncții săi, nu la viceprimar sau – hai să fim serioși! – la vreun șef de departament. Dacă nu ajungi la primar, mai bine te lași păgubaș. Chiar după ce nu mai e primar, primarul tot primar rămâne, adică tot la putere, omul lor, centrul unui ghem de relații. Dezgustat de corupție, cetățeanul nu pierde nicio ocazie să încerce, „ca toată lumea”, să apeleze la primar. Am o problemă, e ceea ce spui unui primar în loc de „bună ziua”. Și i-o spui oriunde îl întâlnești. După revoluție, alături de puterea primarului în a le rezolva pe toate, s-a dezvoltat spectaculos și vinovăția primarului pentru toate. E vinovat de tot, indiferent dacă nu el este acela care asfaltează drumurile, nu el este acela care manageriază o instituție subordonată primăriei și nu el este acela care conduce un spital. „De ce nu vă ocupați, domnule, de irigații?”, i se spune de exemplu primarului. În genere, primarului trebuie „să i-o zici”, să-l iei tare. Ca Dana Grecu sau Mihai Gâdea. Utilizabil de câte ori se poate, amendabil întotdeauna, primarul poate juca, uneori, și rolul de confesor, de justițiar, de dădacă. Îi spui of-ul tău intim, îi arăți cine ești, îi ceri ca măcar el să te înțeleagă. Practic, modalitățile de a intra în dialog cu un primar sunt infinite: de la audiență la demonstrație și grevă, de la petiție până la flirt. La biroul unui primar din România își așteaptă rezolvarea tot soiul de cereri, scrisori, unele patetice, unele hilare, altele extravagante sau imperative. Ca, de pildă, o scrisoare adresată fostului primar al Caracalului, Gheorghe Anghel, de către un cetățean. „Domnule Primar, Subsemnatul… declar următoarele probleme care mi s-au întâmplat în Istambul Turcia am fost bătut, înjungheat de cuțit, în care concubina și-a bătut joc de mine am fost dezbrăcat de haine, am luat-o cu scopul de a câștiga o pâine, dar ea mi-a făcut greutăți. Am venit din Turcia și ma dat pe mâna polițieiși am primit amendă 400.000 lei. Eu bătut și luati bani și nu se face dreptate. Organele de poliție când m-am dus să vorbesc nu ma băgat în seamă. Am credință în mine și vreau să mi se facă dreptate. Vă rog foarte frumos dacă se poate să se facă ordine și disciplină. Vă mulțumesc, domnule primar”
Ciprian Traian STURZU
