Primarul Dragoș Chitic, împreună cu Prefectul județului Neamț, domnul George Lazăr și subprefectul Doru Ungureanu au avut astăzi o întâlnire cu factorii implicați în realizarea de investiții pentru prevenirea inundațiilor în cartierele Văleni și Bâtca Doamnei, respectiv directorul Direcției Silvice Neamț, domnul Valentin Tamaslacaru și directorul SGA Neamț, domnul Marius Nechita.

Dragoș Chitic: Pentru prevenirea inundațiilor în zonele în care se formează torenți pe versanții din zona silvică, precum și în zonele pâraielor regularizate din municipiul Piatra-Neamț, este nevoie de un efort comun. De importanță majoră sunt lucrările de corectare a torenților și investiții în bazine de retenție în zona silvică, precum și lucrări de indiguire și curățare a pâraielor regularizate, aflate în administrarea SGA.”

În urma discuțiilor de astăzi, s-au stabilit o serie de lucrări care vor fi realizate  în perioada următoare de către fiecare instituție în parte.

Astfel, Direcția Silvică Neamț va realiza corectarea torenților din bazinul hidrografic pârâul Mănăstirii, documentația fiind în acest moment în faza de proiect tehnic, lucrările urmând să se contracteze cel mai probabil la începutul lunii august. De asemenea, Direcția Silvică Neamț va realiza corectarea și a torenților din bazinele hidrografice pârâul Turcului și pârâul Sergentului, după elaborarea proiectului tehnic, lucrările urmând să se contracteze tot la începutul lunii august. Pentru corectarea torenților din bazinul hidrografic pârâul Țiganului, Direcția Silvică a emis ordin de începere pentru studiu de impact cu termen de predare 29.06.2020.

Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț se va ocupa de curățarea permanentă a albiilor de scurgere ale pâraielor aflate în administrarea acestei instituții: Mânăstirii, Turcului, Doamna, Cărbunoasa, Potocina și Borzogheanu și de realizarea de proiecte de investiții in refacerea și întărirea îndiguirilor pâraielor aflate în administrarea acestei instituții care, în mod frecvent, creează probleme. În acest sens, tot astăzi s-au purtat discuții punctuale cu directorul ABA Siret Bacău, obținându-se promisiuni ferme de finanțare a acestor lucrări în cursul acestui an.

Primăria municipiului Piatra-Neamț are programte pentru realizare în acest an:

  • Modernizarea străzii Aleea Brazilor începând cu luna august, prin realizarea de canalizare pluvială și canal de corectare a torenților pârâului Țiganului;
  • Modernizarea străzii Ion Sergentu, adiacentă pârâului Bolovoaia;
  • Începând cu anul 2016, au demarat lucrări de corectare torenți pe pârâul Bolovoaia și s-a realizat un sistem de colectare a apelor în zona care leagă tronsonul Bolovoaia de pârâul Turcului, în zona străzii Ion Sergentu. Anul acesta se va înălța podețul de peste pârâul Turcului.

După întâlnirea de la primărie, primarul Dragoș Chitic, împreună cu Prefectul județului Neamț și cu directorii Direcției Silvice Neamț și SGA Neamț s-au deplasat în cartierele Văleni și Bâtca Doamnei, pentru a analiza la fața locului situația și măsurile necesare a fi implementate pentru prevenirea inundațiilor.

În zonele în care ploile abundente produc în mod frecvent probleme, sunt elemente de responsabilitate împărțite, conform legii, între mai multe instituții. Este nevoie de colaborare instituțională și un efort comun pentru prevenirea inundațiilor. Mă bucur să văd deschidere din partea instituțiilor cu responsabilități în acest domeniu și apreciez implicarea domnului prefect George Lazăr în rezolvarea problemelor care țin de cele două instituții din subordinea guvernului. Este nevoie urgentă de lucrări în zona silvică, pentru că cea mai mare problemă în cazul precipitațiilor abundente este generată de aluviunile care sunt transportate de torenții care se formează pe versanții împăduriți. De asemenea, pentru a preveni inundațiile generate de pâraiele administrate de SGA este nevoie de lucrări care să prevină ieșirea din matcă a apei în cazul ploilor abundente. Sunt încrezător că, într-un interval de timp rezonabil, fiecare instituție cu atribuții în acest domeniu va realiza lucrările necesare, astfel încât locuitorii din zonele afectate în mod frecvent de inundații să fie protejați, a mai adăugat primarul Dragoș Chitic.

,,Apreciez eforturile domnului primar Dragoș Chitic pentru protejarea cetățenilor, prin rezolvarea problemelor cauzate de precipitațiile abundente și implicarea domniei sale pentru ca instituțiile responsabile să realizeze lucrările care se impun pentru prevenirea inundațiilor. Apreciez totodată deschiderea pe care instituțiile SGA Neamț, ABA Siret și Direcția Silvică Neamț au manifestat-o pentru realizarea acestor lucrări și reprezintă o prioritate pentru mine ca prefect și pentru Guvernul României realizarea de lucrări care să prevină inundațiile atât  în Piatra-Neamț, cât și în celelalte zone ale județului Neamț, în care sunt probleme cauzate de inundații, cum ar fi: zona montană, arealul orașului Târgu Neamț, cât și proximitatea municipiului Roman. În calitate de reprezentant al guvernului în teritoriu, mă voi implica personal pentru ca instituțiile din subordine guvernamentală cu atribuții în acest sens să realizeze lucrările necesare pentru a preveni inundațiile în municipiul Piatra-Neamț”, a declarat prefectul George Lazăr.

Articolul precedentDouă angajate au furat 270.000 euro din banii clienților unei bănci
Articolul următorDirectorul spitalului de la Târgu Neamț:” Nu suntem pregătiți să devenim spital suport COVID!”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.