Primarul Andrei Carabelea a reprezentat municipiul Piatra-Neamț la Congresul European al Autorităților Locale

Primarul Andrei Carabelea a reprezentat municipiul Piatra-Neamț la cea mai importantă conferință politică și economică din Europa Centrală și de Est, organizată de Fundația Institutului pentru Studii Estice în perioada 4-5 martie la Mikołajki, Polonia. Edilul a fost invitat în calitate de speaker la una dintre dezbaterile din cadrul Congresului – Rolul instituțiilor financiare regionale în consolidarea capitalului din regiune. Peste 2500 de reprezentanți ai autorităților locale și centrale, companii, fonduri de investiții au participat la peste cele 100 de paneluri de discuție ale Congresului.

Tema de discuție a fost una relevantă atât pentru orașul nostru, dar și pentru reprezentanții țării gazdă, din perspectiva faptului că Polonia este unul dintre statele membre ale UE cu cea mai mare rată de absorbție a fondurilor europene – peste 80%. Astfel, Congresul a reprezentat o ocazie pentru schimb de bune practici și înțelegerea mai bună a felului în care instituțiile financiare de la diverse niveluri susțin dezvoltarea regională și locală în cele două țări.

„Sunt prin voia cetățenilor primarul orașului Piatra-Neamț, probabil unul dintre cele mai frumoase orașe din România, grație așezării geografice și cadrului natural pe care ni l-a oferit Dumnezeu.

Am fost ales primar pe 27 septembrie 2020 și până la depunerea jurământului a trecut fix o lună. În fiecare zi am mers în primărie să înțeleg proiectele, situația financiară și juridică. În prima zi după jurământ, în prima zi ca primar în exercițiu, directoarea economică vine la mine și îmi spune: „Domnule primar, până acum ați fost ales, de acum sunteți primar în funcție și trebuie să știți că nu mai avem bani să acoperim salariile și utilitățile în școli.” Știam că era cel mai îndatorat oraș din țară, dar nimic nu îmi prevestea așa ceva.

Pe atunci, situația primăriei era falimentară. Nu aveam bani de salarii și utilități în școli. Orașul era într-o deplină stagnare de ani buni. Astăzi, orașul este traversat dintr-un capăt în celălalt de lucrări de modernizare și investiții majore în mobilitate urbană, eficiență energetică, infrastructură educațională, zone de agrement și spații verzi. Pentru a reuși să ajungem la această performanță, a fost nevoie de o decizie radicală pentru prioritizarea proiectelor mari. Pentru că singura noastră șansă de a valorifica banii europeni este să îi punem repede în mișcare. În trei ani, am reușit cu aportul fondurilor din programele regionale să creștem bugetul orașului de aproape trei ori în trei ani: de la aproximativ 40 milioane de euro, la peste 110 milioane de euro anul acesta.” a subliniat primarul Andrei Carabelea în cadrul intervenției sale.

Primăria Piatra Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...